Sindicatele şi asociaţiile studenţeşti au aderat la mişcarea "Ocupaţi Wall Street" care, după doar 19 zile, umple străzile marilor oraşe.
Nici o zi fără o manifestaţie împotriva capitalismului inechitabil şi a unui sistem corupt - acesta este crezul miilor de americani care au aderat la mişcarea "Ocupaţi Wall Street". Miercuri, în centrul financiar al New Yorkului, dar şi în Los Angeles, San Francisco şi Chicago, ieri în capitala Washington, mase de oameni, în majoritate tineri, au ieşit iar în stradă pentru a denunţa lăcomia corporatistă. Pentru prima dată, sindicatele şi asociaţiile studenţeşti s-au alăturat protestelor, dând mişcării anticapitalism, care a prins contur acum trei săptămâni, şi mai multă credibilitate.
Calculele sindicaliştilor
"Să ocupăm Wall Street în fiecare zi, toată săptămâna", au scandat manifestanţii la New York. Poliţia a susţinut că au fost 5.000 de oameni, în timp ce sindicatele au ridicat numărul celor din stradă la 12.000. "Puneţi capăt războaielor, taxaţi-i pe bogaţi", adăugau protestatarii aflaţi în Foley Square, unde sunt concentrate tribunalele newyorkeze. "Noi suntem cei 99 la sută", a fost sloganul preferat al manifestanţilor care denunţă "lăcomia de pe Wall Street" şi "războaiele".
Poliţia a intervenit cu fermitate atunci când un grup de manifestanţi a încercat să rupă un cordon al forţelor de ordine.
Sindicatele profesorilor, infirmierelor şi transportatorilor s-au alăturat mişcării de protest. "Ţara este cu susul în jos. Ieşim în stradă pentru copiii şi familiile noastre", a afirmat preşedintele Federaţiei Sindicale a Profesorilor. "Mişcarea sindicală trebuie să se conecteze la această energie şi să înveţe de la aceşti tineri", a declarat şi liderul sindicatului care îi reprezintă pe angajaţii din marile lanţuri de magazine.
Totuşi, o parte dintre federaţiile sindicale nu văd cu ochi buni mişcarea care se extinde pe zi ce trece. Unii dintre lideri nu înţeleg cum de, în doar trei săptămâni, aceste proteste au reuşit să devină atât de populare şi, mai ales, să atragă atenţia mass-media americane.
În discuţiile din spatele uşilor închise, unele voci au propus cooptarea mişcării "Ocupaţi Wall Street" în cea sindicală, deşi există riscul ca o astfel de manevră să aibă un efect contrar, adică înstrăinărarea celor care mărşăluiesc acum pe străzile Americii.
O Americă dependentă
Valul de proteste intervine într-un moment în care Statele Unite traversează o perioadă de noi dificultăţi economice cu implicaţii în plan social. Potrivit cotidianului "Wall Street Journal", aproape jumătate dintre americani, 48.5 la sută, trăiesc într-o familie care a beneficiat de un ajutor guvernamental în primul trimestru al anului 2010, în creştere de la 44,4 de procente în perioada similară din 2008. Circa 34,2% dintre americani trăiesc în familii care au primit cartele pentru alimente, locuinţe subvenţionate, ajutoare sociale în bani sau au fost incluse în Medicaid, programul federal de asistenţă medicală pentru săraci.
În aceste condiţii, nu este de mirare că popularitatea Congresului american a atins cel mai scăzut nivel din toate timpurile, 14 procente, probabil şi pe fondul disputelor politice din cursul acestui an dintre democraţi şi republicani legate de bugetul federal, potrivit unui sondaj CNN. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/NpIg6EwUQx8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
"Nimeni nu ne mai ascultă, nimeni nu ne mai reprezintă. Aceasta nu mai este o democraţie, ci un dezastru." manifestant de pe Wall Street
ISTORIC
Cum a evoluat o mişcare ce părea izolată
Pe 17 septembrie, o mână de oameni se strângea într-un parc de lângă Wall Street pentru a se pune, înainte de toate, de acord asupra revendicărilor ce urmau să fie scandate în timpul protestului faţă de ceea ce au numit un sistem corupt. Trei săptămâni mai târziu, mişcarea capătă proporţii şi este tot mai bine coordonată. Parcul unde a luat naştere forma de protest este acum înţesat cu corturi unde manifestanţii primesc îngrijiri medicale, hrană şi chiar consiliere juridică, iar donatorii trimit bani. Sute de membri au fost arestaţi în timpul manifestaţiilor organizate până acum în marele oraşe americane. Organizatorii, printre care şi revista militantă Adbusters, îşi reafirmă obiectivul: ocuparea Wall Street pentru cel puţin două luni. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/aFOZlOnIjiA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:
- Protestele anti Wall Street se extind. Poliţia din New York a făcut zeci de arestări şi i-a lovit pe demonstranţi
- Wall Street, sub asediul indignaţilor americani