Un slogan de succes folosit de preşedinte în campanie nu poate fi uitat deoarece a prins la electorat: America first. Dar culmea, tocmai Trump a angajat doar un american din 144 locuri de muncă disponibile de ospătari, barmani sau femei de serviciu în hotelurile imperiului fostului magnat. Ca dovadă că americanii nu sunt interesaţi de ceea ce oferă Trump şi că aceste munci sunt ocupate în general de străini.
144 de locuri de muncă disponibile, dar un singur angajat este un muncitor american. Acesta este bilanţul ultimului anunţ de angajări al lui Donald Trump, sau mai precis, în unele structuri hoteliere din ''imperiu''. Acelaşi Trump care o dată instalat ca al 45-lea preşedinte al SUA lansa era ''America first'' şi în domeniul locurilor de muncă. Cifrele sunt cele care reies din documentele minsterului Muncii american din anii 2016 şi 2017.
Ei, bine, atât Trump National Golf Club din Briarcliff Manor, în statul New York, cât şi Trump National Golf Club Jupiter de la Mar-a-Lago, au acuzat mereu o cronică lipsă de lucrători americani care să ocupe locurile de muncă disponibile. Rezultatul e că din 144 locuri de muncă, 143 au fost ocupate de de lucrători care n-au paşaport american, ci viza H-2B şi un singur american get-beget.
Este vorba de servicii ca ospătari, barmani sau femei şi bărbaţi de serviciu de diverse categorii. Unicul american a fost angajat ca bucătar. Viza H-2B este acordată străinilor atunci când nu e posibilă angajarea de personal american specializat şi disponibil să lucreze stagional în diferite structuri ca hoteluri sau resorturi. În cazul Mar-a-Lago, aşa-zisa Casa Albă de iarnă, unde Trump petrece o mare parte din timpul său liber, mai ales în lunile friguroase şi unde stafful câştigă de la 10,33 la 13,43 dolari pe oră, doar şapte americani au răspuns la anunţurile pentru oferte de muncă, dar niciunul acceptat ori fiindcă nu era suficient de calificat ori nu era prea interesat.
Sunt voci care văd în asta o înfrângere a doctrinei lui Trump, care şi-a bazat campania sa electorală pe primatul american şi în domeniul ocupaţional, adică dând întâietate muncitorilor americani.'' Fiindcă trebuie să avem noi întâietate în faţa tuturor acestor provenienţi din canalele cu noroi ale diferitelor ţări'', a spus chiriaşul de la Casa Albă atrăgând furia în mod special a ţărilor africane şi centramericane.
În realitate măsurile restrictive ale preşedintelui, care ar răspunde motivaţiilor legate de siguranţa Ţării, sunt contrazise de realitatea pieţei care arată un anumit dezinteres al muncitorilor americani pentru a numite tipuri de locuri de muncă, aşa cum se întâmplă în economiile foarte dezvoltate. Acest lucru deschide rezervorul forţei de muncă străine.
Şi totuşi, Trump merge înainte, fiindcă chiar marţi a cerut Senatului să voteze o propunere privind imigraţia care să fie fidelă priorităţilor dictate de el, notează La Stampa. Şi a mulţumit şi lăudat iniţiativa senatorului republican de Iowa, Chuck Grassley, care a prezentat o propunere care aderă la ''propunerea cadru'' subliniată de Casa Albă. Ea prevede posibilitatea dobândirii cetăţeniei americane pentru 1,8 milioane de persoane care au ajuns în SUA minori fiind şi n-au documente, dar impunând şi o restrângere a imigraţiei familiilor întregi, ca şi eliminarea loteriei vizelor. Trump exclude acceptarea de soluţii temporare pentru imigranţi.