Amenzi uriașe pentru românii care folosesc artificii înainte de sărbători. Poliția face controale la comercianți și importatori

Sursa: arhiva EVZ

În prag de sărbători, românii pot fi amendați cu sume care ajung și la câteva mii de lei pentru un obicei care a intrat în tradiție, dar care nu este văzut cu ochi buni de autorități. Cine nu se conformează riscă să-și petreacă sărbătorile cu buzunarele goale și, mai mult, chiar cu grija unui dosar penal. Deja, în aceste zile, polițiștii au luat de la cei prinși câteva zeci de mii de lei.

Poliția a aplicat amenzi usturătoare, în aceste zile, românilor care au folosit artificii, în mod ilegal. De asemenea, au fost întocmite mai multe dosare peale, iar aproximativ nouă tone de articole pirotehnice, în valoare de 122.800 de lei, au fost confiscate. Au fost organizate 92 de controale și au fost înregistrate 37 de dosare penale, în care sunt cercetate 55 de persoane. În urma acestor activităţi, au fost constatate 53 de infracţiuni şi au fost aplicate 9 amenzi, în valoare totală de 30.215 de lei.

Dintre cele 705 persoane juridice autorizate pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice aflate în evidenţă, în perioada 18 octombrie 2021-24 octombrie 2022, 370 au efectuat operaţiuni de import/transfer cu articole pirotehnice.

În acțiunile de control demarate la importatorii de materiale pirotehnice au fost înregistrate 39 de dosare penale, fiind cercetate 39 de persoane. Poliţiştii au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 de lei şi au confiscat aproximativ 1.400 de kg. de articole pirotehnice.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Amenzile pot fi aplicate şi persoanelor juridice, în acest caz limitele minime şi maxime ale amenzilor fiind majorate cu 100%.

sursa foto. Politia romana

Recomandările poliției pentru cei ce folosesc artificii

Pe 21 noiembrie, Poliția Română a demarat acțiunea „Foc de artificii”, care se va încheia anul viitor, pe 4 ianuarie. În această perioadă, pe lângă sancțiunile aplicate, autoritățile fac o serie de recomandări celor care doresc să folosească articole pirotehnice pe perioada sărbătorilor de iarnă.

Prin aceast campanie se dorește prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri). De asemenea, se urmărește prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice. Iar pentru creșterea eficienței acțiunilor se dorește optimizarea cooperării interinstituţionale, între poliţie, inspectorate teritoriale de muncă, poliţie de frontieră, vamă, autorităţi locale, dar și a schimbului de informaţii între agenţiile de aplicare a legii.

Polițiștii pun accent, în cadrul campaniei pe informarea cetățenilor care trebuie să cunoască și să respecte legislația în domeniu. Acestora li se recomandă să achiziționeze și să folosească doar articole pirotehnice din categoriile celor permise. Ei recomandă populaţiei să cumpere articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate, iar la achiziţionare să verifice eticheta, care să conțină informații în limba română.

Folosirea articolelor pirotehnice se interzice între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau international. În acest caz este nevoie de o aprobare a autorităților locale. Artificiile nu pot fi folosite la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste patru niveluri. Ele trebuie detonate la o distanță mai mare de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.