Amenzi record pentru șoferii care încalcă această regulă

Sursa foto: arhiva EVZ

Codul Rutier prevede că nu ai voie să transporți în autoturismul propriu, pe scaunele din față, animalele de companie.

Cum să transportăm animalele de companie.  Dacă un proprietar de mașină își transporta pisica sau cățelul pe scaunul din față, este pasibil de amenzi foarte mari. Codul Rutier prevede că amenda care se aplică în astfel de cazuri poate ajunge și la 2.900 de lei. Totul depinde de agentul constatator care apreciază la fața locului gravitatea situației.

Șoferii care transportă animale pe locurile din față, riscă sancțiuni cu o amendă din clasa a IV-a, mai exact, între nouă și 20 de puncte amendă. În prezent, punctul-amendă este în valoarea de 145 de lei. Un simplu calcul arată că amenda pentru astfel de cazuri este cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei.

Crescătorii de animale de companie le recomandă proprietarilor acestora să își transporte animele doar în cuști speciale.

Cuștile de transport. Cum să transportăm animalele de companie.

Aceste cuști de transport trebuie să fie puse pe bancheta din spate a autoturismului.

Mai mult, cuștile mici de transport reprezintă o opțiune extrem de populară. Dacă un câine poate sta comod în interior, o astfel de cușcă poate fi soluția cea mai utilă și ușor de folosit. Aceste cuști trebuie să îndeplinească câteva măsuri de siguranță precum duritatea materialului din care este făcută cușca, forma și mărimea acesteia.

Există tot felul de variante, de la cutii de plastic simple, având doar un mâner pe partea de sus, și până la cuști metalice ușoare care oferă puncte de prindere. Acestea protejează animalul spre a nu fi aruncat și lovit prin mașină, în același timp favorizând și intervenția serviciilor de urgență, care nu vor trebui să se ferească de un animal speriat, dezorientat și liber în habitaclu. Cutiile mici (potrivite, de exemplu, pisicilor sau iepurilor) pot fi ancorate de mâner pe bancheta din spate, folosindu-se centura de siguranță și/sau un sistem propriu de chingi.

Câinii mai mari pot fi ținuți în cuștile ancorate în portbagaj fără a li se pune botniță. În principiu, ei ajung destul de curând să aprecieze aceste cuști ca fiind un teritoriu comod și sigur. O pătură moale, jucăria preferată sau orice alt obiect mic pe care animalul îl apreciază poate face ambianța mai plăcută pentru toată lumea.