Amenințare cu bombă la Tribunalul București. Activitatea a fost întreruptă

Alertă cu bombă la Tribunalul București. În urma unui apel la 112, ședințele au fost întrerupte, iar persoanele aflate în clădire au fost evacuate.

Amenințare cu bombă la Tribunalul București

Alarma a fost dată în urmă cu puțin timp la Tribunalul București. În urma unui apel la 112, zeci de persoane aflate în clădire au fost evacuate.

Din cauza acestui incident, activitatea instanței fost afectată. Astfel, ședințele au fost întrerupte sau amânate.

Autoritățile au efectuat verificări în clădire

În urma apelului la 112, echipaje de intervenție au ajuns la fața locului și au făcut verificări în interiorul clădirii. În final, autoritățile au ajuns la concluzia că alarma a fost falsă.

În urmă cu patru ani, oamenii legii e-au confruntat cu aceeași situație. În urma unui apel la 112, o persoană a anunțat că în clădirea tribunalului ar fi fost plasat dispozitiv exploziv.  În 2020, peste 30 de apeluri similare au fost înregistrate.

Telefon mobil. Sursa foto: pixabay

Activitatea instanței este perturbată

Astfel de amenințări false duc la suspendarea temporară a activității instanței. Conform specialiștilor, majoritatea apelurilor false sunt scurte, iar apelanții nu oferă detalii clare. Cu toate acestea, autoritățile au obligația să se deplaseze la locul indicat și să facă verificări.

Alertă la Palatul Justiției din Ploiești

În luna iulie, o alertă cu bombă a fost dată la Palatul Justiției din Ploiești. Un bărbat a sunat la numărul unic de urgență și a anunțat că doi cetățeni R putea comite un atentat în clădire. Apelantul a precizat că a auzit discuția purtată de cele două persoane într-un autobuz.

Conform declarației sale, cei doi cetățeni vorbeau în limba rusă și susțineau că ar amplasa o bombă în instituție.

Polițiștii, jandarmii și pirotehniștii au făcut verificări în clădirea situată pe strada Gheorghe Doja. Ulterior, oamenii legii au anunțat că alarma dată a fost falsă.

„La data de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o instituție publică urmează să fie amplasată o bombă. La fața locului, s-au deplasat pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova. Se efectuează verificări la acest moment”, au anunțat polițiștii.