Amendă usturătoare pentru un mare magazin din România! E de-a dreptul înfior ce a descoperit ANPC

Foro: Arhiva EVZ

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a găsit o serie de nereguli în magazinele Lidl. Responsabilii au primit o amendă de peste 350.000 de lei. Există posibilitatea suspendării activității timp de 6 luni!

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu iartă nicio neatenție pe care magazinele o fac. Aceștia au sancționat retailerul Lidl Discount cu amenzi de peste 350.000 de lei şi a dispus o serie de măsuri complementare, printre care închiderea activităţii pentru o perioadă de până la 6 luni la un magazin din judeţul Ilfov, informează joi instituţia, într-un comunicat.

Echipele de comisari pentru protecţia consumatorilor, coordonate de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, împreună cu directorul general al instituţiei, Paul Anghel, au ieșit la atac și au controlat magazinele Lidl Discount din toată țara.Mai multe nereguli au fost reclamate de diverse persoane.

Una dintre cele mai mari amenzi

După ce ANPC nu a fost mulțumit de condiția magazinelor Lidl, a oferit amenzi de peste 350.000 de lei, la care s-au adăugat măsuri complementare de: încetare a practicilor comerciale incorecte; retragerea de la comercializare a produselor alimentare neconforme; oprirea temporară a prestării serviciului pentru anumite zone din magazine, în general, cele care conţineau vitrine de refrigerare sau de congelare murdare; propuneri de închidere a activităţii pentru o perioadă de până la 6 luni, la un magazin din judeţul Ilfov.

Mizerie de nedescris în cel mai căutat supermarket! Vitrinele frigorifice erau într-o stare deplorabilă, produsele erau expirate, comercializarea unor legume-fructe cu modificări din punct de vedere organoleptic, un stat prea mare de gheață pe lăzile frigorifice, insecte în vitrinele frigorifice, a unor resturi de mâncare vechi, praf sau lichide provenite de la defecţiuni de funcţionare; prețuri mici pe raft și mari la casa de marcat; promoții false; deficienţe privind modul de preparare a produselor de patiserie-brutărie; utilizarea unor agregate de coacere neigienizate şi deficienţe frecvente de etichetare şi informații eronate clienților.

"Mă surprinde să continui să văd astfel de imagini, în marile magazine. Este intolerabil să găseşti insecte congelate într-o vitrină despre care reprezentantul operatorului economic spune că sunt igienizate la fiecare două zile. Tocmai am intrat în luna sărbătorilor de iarnă şi îi anunţ pe toţi operatorii economici că vom intensifica şi mai mult controalele, în mod deosebit în zona alimentară", a declarat preşedintele ANPC, potrivit agerpress.