Aflat în Maramureş într-o vizită de lucru, premierul a precizat, astăzi, reluând o temă dragă, că România trebuie să aibă ambiţia să devină a şaptea putere în Uniunea Europeană.
"Avem interesul major ca România să nu fie doar una dintre ultimele ţări intrate în UE, ci să îşi ocupe locul pe care îl merită. Trebuie să promovăm România ca a şaptea putere în Uniunea Europeană!", a subliniat Călin Popescu Tăriceanu.
De asemenea, premierul a amintit că, în toamna trecută, a fost lansată la Baia Mare campania "Promovăm România", care îşi propunea să susţină tradiţiile, moştenirea culturală şi istorică, valorile şi oamenii.
În acest context, Tăriceanu a subliniat că Maramureşul este unul dintre ţinuturile istorice, cu valori autentice, prin intermediul căruia România poate fi promovată în cadrul Uniunii Europene.
Premierul a fost invitat în Maramureş să participe la ceremonia de înălţare pe catarg a drapelului cu noua stemă a judeţului. (12:47)