După Statele Unite, alte ţări au în program trasferul propriilor ambasade la Ierusalim. Miercuri va fi rândul Guatemalei care va inaugura noul sediu în prezenţa preşedintelui acestei ţări, Jimmy Morales. Şi Paraguay a anunţat ca va proceda la fel înainte de sfârşitul lunii. Printre altele iau în considerare această opţiune România şi Republica Cehă. În timp ce Honduras, care s-a aliat su Statele Unite şi Israelul pe 21 decembrie în timpul votului asupra rezoluţiei ONU care condamnă decizia administraţiei Trump, nu s-a pronunţat încă, chiar dacă Parlamentul a aprobat o rezoluţie pentru mutare.
"Jihad împotriva Israelului"
Ieri, şeful Al Qaeda, Ayman a, Zawahiri, a invocat Jihadul împotriva SUA şi a Israelului, îndemnând musulmanii să pună mâna pe arme, într-un video intitulat ''Tel Aviv este şi pământ al musulmanilor''.
Ştirea este dată de Site Group, specializat în monitorizarea siteurilor legate de terorism. Mutând ambasada SUA la Ierusalim, preşedintele SUA, Donald Trump, ''a dezvăluit adevărata faţă a cruciadei moderne - a afirmat Zawahiri -. Cu el pacificarea nu funcţionează, ci doar rezistenţa prin intermediul Jihadului''
Hamas îşi îndeamnă adepţii să nu ucidă israelieni, ci să-i răpească
Făcând astfel, pot cere orice şi oricât vor. Ei îndeamnă musulmanii să poarte cuţite şi arme ascunse sub arme şi să acţioneze prompt.
Cel mai rău s-au supărat turcii, membri NATO
''Nu vom permite ca astăzi să fie ziua în care lumea musulmană să piardă Ierusalimul. Vom continua să fim determinaţi alături de poporul palestinian'', spune preşedintele Erdogan, acuzând SUA şi Israelul ''pentru această tragedie umanitară''. Ministrul său de Externe, Mevlut Cavusoglu, vorbeşte de ''masacru şi terorism de Stat'' şi cheamă pentru consultări ambasadorii SUA şi Israelului, notează ilmesaggero