Ambasada României va sprijini repatrierea victimelor accidentului din Ungaria

Ambasada română la Budapesta va ajuta familiile victimelor accidentului rutier din Ungaria pentru a realiza formalităţile necesare, a declarat, azi, ministrul de Externe Teodor Baconschi, înainte de şedinţa BPN al PDL. El şi-a exprimat părerea de rău pentru tragedia în urma căreia şi-au pierdut viaţa 14 persoane, printre care şi câţiva copii.

"Îmi pare foarte rău că s-a petrecut această tragedie, în care sunt implicaţi români şi şoferul de TIR care era tot român şi şi-au pierdut viaţa 14 oameni, între care şi câţiva copii. Sigur că nerespectarea normelor legate de traficul rutier internaţional a provocat, de fapt, acest accident. Ambasada se ocupă să ajute familiile pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare", a declarat Teodor Baconschi, citat de Agerpres.

Întrebat dacă MAE se va implica în ajutorarea familiilor pentru repatrierea victimelor, Baconschi a precizat că se acţionează ca şi în alte cazuri similare. "Facem tot ce putem, institituţional, dar să vedem cum se organizează şi familiile", a mai spus ministrul. Întrebat dacă statul român va suporta cheltuielile de repatriere, Baconschi a spus că acest lucru nu se obişnuieşte. "Nu, nu se obişnuieşte, dar vom vedea dacă avea fiecare asigurare. Facem un inventar în acest sens'" a mai spus ministrul de Externe, înainte de şedinţa de partid.