Amazon se prăbușește pe bursă. Compania a pierdut 1.000 de miliarde de dolari în 2022

Amazon se prăbușește pe bursă. Compania a pierdut 1.000 de miliarde de dolari în 2022 Sursa foto: Arhiva EVZ

Amazon a devenit prima companie, din istorie, de pe bursă care a pierdut 1.000 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă. Acest lucru s-a întâmplat din cauza crizei acțiunilor din domeniul tehnologic.

Amazon a pierdut la fel de mult ca şi cum ar fi pierdut întreaga valoarea de piață a Alphabet. Este vorba de compania mamă a Google. Alphabet este, în prezent, evaluată la aproximativ 1.130 de miliarde de dolari. Acţiunile celui mai mare retailer online din lume au înregistrat miercuri, 9 noiembrie, o scădere cu 4,3%. Acest lucru a condus capitalizarea de piaţă la aproximativ 879 miliarde de dolari.

În același timp, acțiunile au pierdut aproximativ 48% din valoare numai în acest an. În plus, se află la mare distanță față de cele din iulie 2021, când valoarea de piaţă a companiei aproape că a atins 1.900 de miliarde de dolari. Valoarea de piaţă a Amazon a scăzut sub pragul de 1.000 de miliarde de dolari pe 1 noiembrie. Scăderea s-a produs doar la câteva zile după ce compania a înregistrat rezultate mixte în trimestrul al treilea şi a proiectat cea mai lentă creştere a companiei în trimestrul al patrulea.

Amazon și alte companii se confruntă cu probleme financiare

Nu doar Amazon pierde foarte mulți bani în ultima perioadă. Și primele cinci companii de tehnologie din SUA au pierdut deja aproape 4.000 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă în primele 11 luni ale acestui an. Pierderile au avut loc din cauza creşterii inflaţiei şi a peisajului macroeconomic.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vedem semne peste tot că, din nou, bugetele oamenilor sunt restrânse, inflaţia este încă ridicată, iar costurile energiei adaugă presiune”, a explicat Brian Olsavsky, directorul financiar al Amazon. În același timp, el a mai adăugat că „Ne pregătim pentru ceea ce ar putea fi o perioadă de creştere mai lentă, la fel ca majoritatea companiilor”.

Scăderea preţului acţiunilor Amazon a avut afecte asupra averii fondatorului Amazon, Jeff Bezos. Toate bunurile celui care ocupă locul patru în topul celor mai bogați oameni din lume valorează acum 113 miliarde de dolari. Este important de precizat că la începutul anului 2022, Bezos avea o avere de 192,5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.