Amazon se confruntă cu cea mai mare amendă de confidențialitate din Uniunea Europeană, după ce a primit amendă de 746 de milioane de euro (888 milioane de dolari) pentru încălcarea regulilor dure de protecție a datelor.
Amazon a declarat că decizia este „nemeritată”
„Nu a existat nicio încălcare a datelor și nici o informație despre clienți nu a fost expusă niciunei terțe părți”, a declarat Amazon într-un comunicat. „Aceste fapte sunt incontestabile. Nu suntem de acord cu hotărârea CNPD”.
Decizia încheie o anchetă inițiată de o plângere din 2018 a grupului francez pentru drepturile de confidențialitate, La Quadrature du Net, care a salutat cu prudență decizia.
„Este un prim pas pentru a vedea o amendă care este descurajantă, dar trebuie să rămânem vigilenți și să vedem dacă decizia include și o ordonanță pentru corectarea comportamentului contravenient”, a declarat Bastien Le Querrec, membru al echipei de litigii La Quadrature.
De la înființarea GDPR, permite pentru prima dată, să perceapă amenzi de până la 4% din vânzările globale anuale ale unei companii. Cea mai mare amendă până în prezent a fost o penalizare de 50 de milioane de euro pentru Google, emisă de CNIL din Franța.
Compania Amazon spune că colectează date pentru a îmbunătăți experiența clienților. Unii parlamentari și autorități de reglementare și-au exprimat îngrijorarea că compania a folosit datele pentru a-și oferi un avantaj nedrept pe piață.
Gigantul tehnologic Amazona anunțat că va contesta amenda
În data de 16 iulie 2021, Comisia Națională pentru Protecția Datelor din Luxemburg ("CNPD") a emis o decizie împotriva Amazon Europe Core S.a.r.l, susținând că procesarea, de către Amazon, a datelor personale nu respectă Regulamentul General privind Protecția Datelor în U.E. Decizia obligă la plata a 746 de milioane de euro și la revizuirea practicilor corespunzătoare. Considerăm neîntemeiată decizia CNPD și intenționăm să ne apărăm viguros poziția în această chestiune, precizează Amazon, relatează Bloomberg.