Ameninţări fără precedent din partea Moscovei. Preşedintele Vladimir Putin face declaraţii incendiare. Pentagonul şi Casa Albă sunt în pericol

După ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită din punct de vedere militar pentru o criză de tipul celei a "rachetelor cubaneze" în cazul în care Statele Unite doresc aşa ceva, televiziunea de stat din Rusia a enumerat obiective militare americane care ar fi vizate de Moscova în cazul unui atac nuclear.

De asemenea, la postul naţional de televiziune a fost prezentat cum o rachetă hipersonică la care Rusia lucrează ar putea să lovească aceste ţinte în mai puţin de cinci minute.

Între obiectivele menţionate se află Pentagonul şi reşedinţa prezidenţială din Camp David, statul Maryland, scrie agerpres.ro.

Odată cu creşterea tensiunilor amplificate de teama Rusiei că Statele Unite ar putea desfăşura rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Europa, în contextul în care un tratat pentru controlul armelor din perioada Războiului Rece se destramă, Putin a declarat că Rusia va fi obligată să răspundă prin amplasarea de rachete nucleare hipersonice pe submarine în apropierea apelor SUA.

Statele Unite afirmă că nu au planuri imediate să desfăşoare astfel de rachete în Europa şi au respins avertismentele lui Putin, apreciind că este vorba de propagandă. În prezent, SUA nu au la sol rachete nucleare cu rază medie de acţiune pe care ar putea să le amplaseze în Europa.

Totuşi, decizia SUA de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) ca urmare a unei presupuse încălcări a acestuia de către Rusia, ceea ce Moscova neagă, permite părţii americane dezvoltarea şi desfăşurarea unor astfel de rachete.

De altfel, preşedintele american Donald Trump a prezentat la 17 ianuarie noua strategie de apărare antirachetă a SUA, actualizată pentru prima dată în ultimii nouă ani şi menită să răspundă ameninţărilor reprezentate de noile arme ale Rusiei şi Chinei, dar şi de cele ale Iranului şi Coreei de Nord.

Donald Trump a insistat că sistemele americane vor fi "fără egal şi incomparabile" şi a promis că ţara sa nu va avea concurenţă în domeniu. El a declarat că prioritatea este de a detecta şi de a contracara orice ameninţare cu rachete îndreptată spre SUA înainte sau imediat după lansare, notează dpa.

Trump a afirmat de asemenea pe 17 ianuarie că SUA nu vor mai renunţa niciodată la dreptul lor de a construi capacităţi, care a fost restricţionat în trecut prin tratate cu alte state, între care Rusia.

Pentru a se apăra împotriva rachetelor lor, mai puţin sofisticate decât cele ale Rusiei şi Chinei, dar care îi ameninţă în mod direct pe aliaţii SUA, în special Europa şi Japonia, Pentagonul vizează o altă pistă de cercetare: distrugerea lor la lansare.

Sistemele actuale antirachetă sunt toate focalizate pe distrugerea rachetelor în zbor. Ţintindu-le încă de când se află în faza de accelerare, Statele Unite ar consolida apărarea aliaţilor lor şi ar descuraja ţările respective, potrivit unei noi strategii anunţate de Trump. Pentagonul doreşte de asemenea să dezvolte lasere cu care să echipeze drone şi care să permită distrugerea rachetelor balistice în faza de accelerare.

La rândul său, preşedintele Putin a declarat că Rusia nu doreşte o nouă cursă a înarmării, dar a apelat totuşi la retorica sa militară.

Unii analişti au văzut abordarea sa ca o tactică pentru a încerca să readucă Statele Unite în discuţii pe tema echilibrului strategic între cele două puteri, lucru asupra căruia Moscova a insistat mult timp, fără a obţine însă rezultatele dorite.

În emisiunea de duminică seara, Dmitri Kiseliov, prezentator al uneia dintre principalele emisiuni săptămânale pe teme politice, "Vesti Nedeli", a prezentat harta Statelor Unite şi a identificat mai multe ţinte pe care, în opinia lui, Moscova ar vrea să le lovească în cazul unui război nuclear.

Între obiectivele pe care Kiseliov le-a descris ca fiind reşedinţe prezidenţiale sau centre de comandă militare se află, printre altele, Fort Ritchie, o bază militară de instruire din Maryland, închisă în 1998, McClellan, o bază americană a Forţelor Aeriene în California închisă în 2001, şi Jim Creek, o bază navală de comunicaţii în statul Washington.

Kiseliov, apropiat Kremlinului, a spus că racheta hipersonică "Tsirkon" ("Zircon") pe care Rusia o dezvoltă ar putea lovi ţinte în mai puţin de cinci minute dacă ar fi lansată de pe submarine ruseşti.

Zborul hipersonic înseamnă, în general, o viteză de cinci ori mai mare decât viteza sunetului.

"Deocamdată, nu ameninţăm pe nimeni, dar dacă are loc o astfel de desfăşurare, răspunsul nostru va fi instantaneu ", a spus el.

Kiseliov este una dintre principalele voci antiamericane ale televiziunii de stat ruse. El a spus odată că Moscova ar putea transforma Statele Unite în cenuşă radioactivă. Contactat să comenteze afirmaţiile făcute de Kiseliov, Kremlinul a declarat că nu intervine în politica editorială a televiziunii de stat.