Fostul nostru coleg, Daniel Nanu, primul șef al secției „Sport” al EVZ –prezent încă de la numărul Zero al „Bulinei roșii”, a scris pe blogul său, danielnanu.ro, o emoționantă evocare a debutului său în presa sportivă și, implicit, în ziarul care i-a marcat cariera, iremediabil: Evenimentul zilei. Redăm mărturia lui Daniel Nanu
Am devenit microbist cu acte într-o seară de noiembrie a anului 1979. Universitatea Craiova juca la Leeds, pe atunci mare forță a Angliei și a Europei. La Craiova, alb-albaștrii câștigaseră cu 2-0, goluri teribile, Balaci cu capul și o bombă a lui Irimescu, dar mulți spuneau că era insuficient. Aveam 10 ani și am luat de bună ceea ce ziceau oamenii mai mari: ne calcă- n picioare englejii, domne!
La început a fost doar microbist, fan al „Craiovei Maxima”
Aparatul de radio de acasă avea fo juma de metru cub. Era pe lămpi și-ți trebuia un sfert de oră să se aprindă. Clipocea un beculeț verde, îi zicea „Ochiul magic”, și când se aprindea beculețul ăla, începea treaba. Țin și acum minte când crainica din studioul de la București a anunțat: „Vom transmite în direct de la Leeds, Anglia, meciul dintre Leeds United și Universitatea Craiova. Crainic-reporter, Sebastian Domozină”. Craiova a câștigat cu 2-0, prima victorie oficială a fotbalului românesc în patria inventatorilor. Scorul l-a deschis Cârțu, apoi Beldeanu a ridicat vreo 30.000 de englezi în picioare apaludând trasorul în diagonală, din afara careului, care a dinamitat plasa porții lui Leeds. Când s-a stins, la jumătatea anilor ‚90, Sebastian Domozină și-a spus ultima dorință: „Aș vrea să mai ascult o dată transmisia de la Leeds”. Meciul de la Leeds a fost certificatul de naștere al Craiovei Maxima.
Mai întâi patron, apoi reporter
Ziarist cu acte am devenit în toamna lui 1990. Înainte, în februarie 1990, eram patron de presă. Nu glumesc. Înființasem la Târgu Jiu un săptămânal, „Renașterea Libertății”. Se purta asta cu libertatea. Alături de Gigi și Adrian Gorun, profesorii cu care făcusem meditații pentru Istorie-Filosofie, încercare nereușită, am pus câte 4.000 de lei și am scos primul număr. Treaba mergea greu, tipografii se uitau urât la noi, ziarul era anti FSN, ne ziceau „legionari de-ai lui Rațiu”, iar după alegerile din 20 mai, nu a mai mers deloc. Nu prea au mai vrut să ne tipărească.
Începuturile: „Acum” și „Expres Magazin”
Așa că, pe 1 noiembrie 1990, am luat un tren de noapte, Târgu – Jiu – București, și am coborât în Capitală. Seara, în Târgu Jiu, o pâine era patru lei. Când am coborât, la București, se făcuse opt seara. A fost prima devalorizare din istoria post-decembristă. Cea dintâi colaborare a fost la Expres Magazin, adus de George Stanca. Revista era condusă de Ion Cristoiu. Prima leafă pe cartea de muncă a fost însă la „Acum”, un săptămânal înființat de Stelian Tănase. Apoi m-am întors la Expres Magazin, un săptămânal teribil, în care semnau Ion Cristoiu, George Stanca, Gică Voicu, Mirel Curea, Nicoleta Roșoga, Ileana Lucaciu, Roxana Lungu, regretatul Daniel Tomescu, Crina Nedelcu și mulți alții, față de care mă scuz că nu-i amintesc.
Fan până la capăt al presei pe hârtie
În iunie 1992, Cristoiu a inventat „Evenimentul zilei”. M-a luat de la săptămânal și m-a pus șef la sport. Ședințele de sumar cu Ion Cristoiu, mai ales cele de dinaintea apariției ziarului pe tarabe, au fost pentru mulți dintre noi, facultățile noastre de ziariști. Am lucrat cu Stelian Tănase și Ovidiu Ioanițoaia, cu Tolontan și Nistorescu, dar zilele și nopțile petrecute în biroul lui Ion Cristoiu de la Casa Presei, înțesat de pixuri, brichete și ziare vechi, vor rămâne pentru mine un fel de Craiova Maxima, Brazilia 82 și Generația de Aur la un loc.Am condus ziare și reviste, am și înființat câteva, am fost la Mondiale și Europene și la vreo 7 finale de Champions League. Rămân fan al presei pe hârtie. Cătălin Oprișan îi mărturisea, într- un interviu, Mariei Andrieș că: „M-a impresionat un lucru la Jurnalul Național. Daniel Nanu, care era redactor-șef adjunct, intra dimineața în redacție și mirosea ziarele”.