Alunecările de teren afectează încă o localitate din Vâlcea

Alunecările de teren afectează încă o localitate din Vâlcea

O casă s-a prăbuşit, iar alta este în pericol în comuna Buneşti, judeţul Vâlcea, din cauza unei surpări de teren. În ultimele zile, în judeţul Vâlcea s-au reactivat alunecări de teren vechi în mai multe zone.

Sâmbătă dimineaţă, în jurul ore 4.00, în curtea lui Vasile Ene a apărut un crater cu un diametru de 20 de metri, care s-a extins rapid sub casă, iar pereţii au început să cadă. "Parcă era cutremur aşa tremura şi mugea pământul. Era un zgomot infernal. Casa se zgâlţâia din temelie. Când am ieşit afară, aproape să cad în groapă, pâmântul se rupea pur şi simplu în bucăţi. Până au ajuns pompierii craterul s-a umplut cu apă sărată", povesteşte Vasile Ene. Cea de a două casă aflată în pericol aparţin tot familiei Ene şi este situată la mai puţin de zece metri de cea afectată. "Ăsta da ghinon, în câteva ore să nu mai ai acoperiş deasupra capului. Nu ştiu ce am să fac, unde am să locuiesc la iarnă? Bunica mea este speriată de moarte de tot ce s-a întâmplat", mai spune Vasile Ene.

Groapa trebuie acoperită cu pietriş de râu

Ajutaţi de localnici şi pompieri, sinistraţii au reuşit să îşi recupereze o parte din bunuri şi materiale de construcţii şi vor locui deocamdată la rude. "Fenomenul de prăbuşire este încontinuare activ, caverna conţine apa sarată şi are tendinţa de a se extine către celelate gospodării. Probabil că în subteran este un zăcământ de sare. Am securizat zona şi o monitorizăm permanent", susţine colonelul Adrian Mesecu, inspectorul-şef al ISU Vâlcea.

Geologii prezenţi ieri în judeţul Vâlcea spun că groapa depăşeşte deja diametrul de 20 de metri, că este plină cu saramură şi că dimensiunile craterului sunt în continuă creştere. Dacă nu se intervine rapid, groapa va ajunge să aibă, în curând, diametrul de 60 de metri, punând în pericol întreaga gospodărie a familiei Ene, avertizează geologii. "Este nevoie ca groapa să fie umplută cu peste 3.000 de tone de pietriş de râu pentru a stopa prăbuşirile", ne-a declarat geologul Florică Toma. El a mai explicat cum se va proceda: pe măsură ce se introduce pietiş, trebuie extrasă saramura din groapă.

În ultimele zile, în judeţul Vâlcea s-au reactivat alunecări de teren vechi în mai multe zone. Astfel, la Berbeşti 27 de familii au rămas izolate după ce singurul drum de acces a fost rupt, iar la Goleşti, 49 de case sunt în pericol din cauza unei alunecăi de teren începute în 2005 şi care se întinde pe aproximativ opt hectare.