Alți cinci funcționari din Consiliul Județean Brașov, cercetați sub control judiciar în dosarul Lui Aristotel Căncescu

Alți cinci funcționari din Consiliul Județean Brașov, cercetați sub control judiciar în dosarul Lui Aristotel Căncescu

Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale sub control judiciar în cazul altor cinci persoane, printre care se află şi funcţionari de la Consiliul Judeţean Braşov, în dosarul de corupţie în care sunt implicaţi Aristotel Căncescu şi deputatul Ion Diniţă.

Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba de Claudia Corina Crăciun, director executiv Direcţia Administraţie Publică Locală din cadrul Consiliului Judeţean Braşov; Cristian Emil Cirică, Mircea Constantin Popa, Ioan Boţoman şi Maria Gheorghieş acuzaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Anterior, în acelaşi dosar au fost puşi sub acuzare preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, Radu Ispas, administrator public al judeţului Braşov, Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov şi deputatul Ion Diniţă.

Firmele preferate

Obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfăşurate în perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2014, fiind legate de activitatea lui Aristotel Căncescu şi Radu Ispas, care şi-au folosit funcţia publică de autoritate locală pentru interesele proprii şi ale firmelor SC Gotic SA şi SC Ramb Sistem SRL. Aceste două firme deţineau cvasi - totalitatea contractelor derulate cu CJ Braşov, întrucât le erau acordate preferenţial, prin încredinţare directă, ca urmare a dispoziţiei inculpatului Căncescu Andrei Aristotel. Astfel, firma SC Gotic SA, reprezentată de Ion Diniţă, a primit, în perioada 2006-2007, două contracte care aveau ca obiect întreţinerea, reparaţia şi salubrizarea drumurilor judeţene, respectiv execuţia, finalizarea şi întreţinerea drumului Rupea - Racos.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acte adiționale

Valoarea celor două contracte a fost mărită artificial, prin semnarea unor acte adiţionale, documentele fiind semnate din partea CJ Braşov de Aristotel Căncescu, Emil Cirică şi Claudia Crăciun. Procurorii susţin că facturile au fost plătite prin ordine de plată semnate de Aristotel Căncescu, iar din înscrisurile depuse la dosar de Consiliul Judeţean a rezultat că la decontarea acestor sume de bani au stat situaţii de lucrări semnate de Ioan Boţoman, în calitate de diriginte de şantier. Prejudiciul calculat de DNA în cazul celor două contracte se ridică la peste 7 milioane euro.

Bani nejustificați

De asemenea, în perioada 2007 - 2008, între CJ Braşov şi SC Ramb Sistem SRL, administrată de Gabriel Bâgiu, au fost încheiate contracte pentru realizarea investiţiei ”Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa”, în valoare de 8.082.044 lei şi un alt contract în valoare de 1.739.762 lei privind realizarea investiţiei ”Amenajare suprafeţe de joc - terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna”. În cazul acestor contracte, procurorii susţin că reprezentanţii CJ Braşov, printre care se afla şi Emil Cirică, director executiv DIUAT, au acceptat plata unor sume nejustificate.