Alocațiile pentru copii. Părinții, scutiți de birocrație

Sursa foto: Dreamstime.com

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) din Republica Moldova a anunțat că, de la începutul acestui an, a fost simplificată procedura de stabilire a alocațiilor pentru nou-născuți, dar și pentru copiii cu dizabilități.

Alocațiile pentru copii sunt acordate, de la 1 ianuarie 2024, în baza datelor din sistemele informaționale de stat. Astfel, nu mai este necesar ca părinții să depună cerere.

CNAS a lansat o campanie de informare „Indemnizații fără bariere” despre serviciile oferite din oficiu, a anunțat directorul general al instituției, Elena Țîbîrnă. „Casa Națională în baza datelor pe care le obține de la Agenția Servicii Publice stabilește din oficiu, emite decizii și expediază spre plată aceste tipuri de indemnizații”, a declarat Elena Țîbîrnă, citată de radiomoldova.md.

Alocațiile pentru copii. Părinții, scutiți de birocrație

De altfel, în acest an, mai multe servicii sociale vor fi digitalizate pentru a fi accesibile pentru cât mai multe persoane, a precizat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Sursa foto: BNP

„Atunci când apare un copil în familie, ultimul lucru de care ai nevoie este să mergi și să stai în rând, să colectezi documente, să vii a doua oară că îți lipsește o ștampilă. Standardul cel mai mare atunci când vorbim de prestarea unui serviciu, realizarea unei plăți este modelul de prestare proactivă, asta înseamnă că beneficiezi de serviciu de plată fără ca să faci această solicitare. În acest an și în perioada următoare o să urmeze mai multe inițiative”, a declarat Alexei Buzu, citat de radiomoldova.md.

Trecerea la formatul digital

Directorul Agenția Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, a explicat, la rândul său, că indemnizațiile destinate familiilor care au copii se stabilesc din oficiu, în baza datelor de la ASP, fără a fi nevoie ca părinții să depună cerere. Potrivit acestuia, trecerea actelor de pe hârtie la formatul digital este un proces anevoios, însă este o necesitate: „În primul rând este comoditatea pentru cetățean, doi - reducerea cheltuielilor administrative ale instituțiilor publice care orice proces de a presta un serviciu public costă mult statul, trei - sporește transparență, patru - economie și poate preveni chiar fraude”.

Copilul trebuie să aibă doar un singur nume. Explicația unui celebru preot. Sursa: Wikimedia

În acest an, 33 de mii de mame vor beneficia de indemnizația unică la naștere și peste 114 mii de copii vor primi indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani. De asemenea, proiectul va facilita obținerea dreptului la prestații pentru 2300 de copii cu dizabilități. Menționăm că, începând cu 1 ianuarie 2024, indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la 3 ani se stabilește unuia dintre părinții asigurați. Totodată, aceasta se va calcula din venitul asigurat al unuia dintre soți, care va determina un cuantum mai mare al indemnizației.