Alina Mungiu-Pippidi explică de ce românii n-au şanse la Nobel
- Monica Lungu
- 29 august 2012, 18:07
Autoarea a lansat, recent, un volum în care, sub titlul "De ce românii nu iau premiul Nobel", a adunat o mare parte din editorialele scrise până în prezent.
Antologia apărută şi în ediţie digitală dezvoltă o critic a societăţii româneşti, în care analizează inclusiv sistemul de educaţie, viaţa politică şi profesiile intelectuale. "Din ce motiv nu stăm mai bine? În niciun caz pentru că am avea mai puţine calităţi decât alţii. Lumea e organizată pe distribuţii statistice normale, deci nu există popoare mai talentate sau mai puţin talentate. Dacă unii construiesc civilizaţii, iar alţii încă încearcă să impună coşul de gunoi contra aruncatului pe maidan, dacă unii au multe Nobeluri, iar alţii deloc e o problemă a proiectului, nu a populaţiei de bază. Proiectul eşuează în a crea un mecanism social de selecţie şi promovare a valorii şi, astfel, rămâne etern neperformant, că e vorba de scriitori care să ia premiul Nobel sau de oameni politici care să fie miniştri europeni. Viciul este la trierea internă, candidaţii rezultaţi din civilizaţia noastră clientelară şi autosuficientă nu pot fi competitivi, spre deosebire de românii care pleacă şi iau pe cont propriu competiţia. Aceia pot ajunge orice", este un fragment din cartea Alinei Mungiu-Pippidi. În carte apar şi personaje precum Elisabeta Rizea, Monica Lovinescu, Vasile Paraschiv şi George Pruteanu. Articolele ce alcătuiesc volumul publicat la Polirom au apărut în perioada 2005 - 2012.