Cunoscuta cântăreață Alina Eremia trăiește de opt ani o frumoasă poveste de dragoste,. Vedeta așteaptă să fie cerută în căsătorie și să spună un ”da” hotărât. Alina nu se grăbește deoarece știe care îi sunt planurile de viitor al celui cu care vrea să își împartă viața.
Deși a debutat la o vârstă fragedă, Alina Irimie s-a maturizat sub lumina reflectoarelor. Cu timpul a ajuns foarte cunoscută, și a reușit să se afirme pe plan profesional.
Pe plan sentimental, Alina trăiește o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de opt ani de zile. Ea este pregătită să spună ”da” la Oficiul de Stare Civilă și să îmbrace rochia de mireasă.
”Sunt de opt ani într-o relație cu Edi, o relație extraordinar de frumoasă, o relație care a înflorit cât se poate de frumos, sunt foarte fericită, cred că este jumătatea mea. Inserez din când în cînd poze pe rețelele de socializare, pentru că lui nu-i place să apară nici în poze, nici în filmări, dar e imposibil atunci când surprind momente frumoase să nu deschid oamenilor o fereastră către lumea mea”, a dezvăluit vedeta.
Este o familistă convinsă
Alina Eremia a mai precizat că este o familistă convinsă, iar în acest sens, cel mai bun exemplu sunt chiar părinții ei, care sunt căsătoriți de o lungă perioadă de timp.
În relația de dragoste, Alina a povestit că iubitul ei o surprinde tot timpul cu flori și cadouri, clipele romantice fiind la ordinea zilei.
”Am ca exemplu elocvent părinții mei. Eu nu m-am gândit încă să-l cer, eu știu că el are de mult chestia asta în plan, însă nu am grăbit niciodată pasul ăsta. La modul serios, cu inel, nu m-a cerut, pentru că altfel îl purtam deja, pentru că aș fi zis „da”, dar nici eu nu am dat semne din punctul ăsta de vedere. Am lăsat să curgă relația în mod firesc, să ne bucurăm unul de celălalt și evident că pasul ăsta se va întâmpla, nu știu când, dar îmi place să fiu surprinsă. Lucrurile simple sunt cele pe care le-am apreciat dintotdeauna. Da, sunt foarte frumoase florile, sau cadourile cu valoare sentimentală, dar cele mai importante sunt momentele când știi că omul de lângă tine e acolo, atunci când ai o problemă, poți să-l suni, atunci când ai nevoie de o îmbrățișare, ți-o oferă, sau te trezești dimineață cu un „te iubesc„, sau cu o privire care spune mai multe decât orice cuvânt”, a mai spus Alina Eremia, pentru Viva.