Alina Ceușan, de la un proiect la facultate la o carieră de influencer. Cum a ajuns vedeta din online la TV

Alina Ceușan, de la un proiect la facultate la o carieră de influencer. Cum a ajuns vedeta din online la TV sursă foto: Facebook

Alina Ceușan este alături de Carmen Grebenișan, unul dintre primii influenceri din România. În ceea ce o privește, blogul său a debutat ca un proiect la facultate, care ulterior s-a transformat într-o afacere.

Alina Ceușan este unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați influenceri din România. Cariera sa a plecat dintr-o simplă temă primită la facultate. Iar pasiunea ei pentru modă și styling s-a transformat într-un job de zi cu zi. Este prietena cea mai bună a lui Carmen Grebenișan alături de care a făcut și primele proiecte de styling.

Ca mai apoi, cele două să devină proprietarele unei firme care comercializează obiecte vestimentare. Așa se face că din 2016 cele două sunt implicate în această afacere, dar nu își neglijează nici conținutul online. În ceea ce o privește pe Alina, aceasta a fost cooptată pentru a prezenta mai multe proiecte televizate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alina Ceușan, venituri de 15.000 de euro pe lună

Drept urmare a trecut de la viața de influencer la cea de prezentator TV. Despre această experiență Alina Ceușan a explicat că nu a fost tocmai ușor. Mai ales că ceea ce făcea ea în online a ajutat-o, dar au fost chestiuni foarte diferite. Cert este că s-a descurcat de minune, acesta fiind motivul pentru care a fost cooptată și pentru alte proiecte.

Astfel încât și veniturile ei sunt destul de frumușele. Chiar ea a declarat la un post de televiziune că lunar are un venit de 15.000 de euro pe lună. De altfel, Alina este căsătorită cu Raul Tișa, un hairstylist din Cluj, care are propriul lui salon.

Unul dintre cei mai premiați influenceri

Cei doi se cunosc de foarte mult timp și au împreună și un copil. Influencerul este unul dintre cei mai premiați oameni din domeniu din România. Prima nominalizare a primit-o în 2012 când lucrurile la noi în țară din perspectiva internetului erau la început.

De atunci Alina a câștigat peste 10 premii la diferite gale unde a fost invitată. În acest moment, influencerul are aproape 1 milion de urmăritori pe instagram și o platformă unde vinde diferite obiecte de la haine până la lenjerii de pat.