Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente urmează să apară pe rafturile magazinelor, dar nu lângă produsele clasice. Operatorii economici vor fi nevoiți să scrie ce conțin alimentele.
Potrivit unui proiect de ordin al preşedintelui ANPC, produsele alimentare care sunt/conţin specii de orice insecte autorizate vor fi introduse pe piaţă ca alimente noi, respectiv vierme galben de făină, lăcustă călătoare, greier de casă şi larve ale gândacului de făină.
Cu toate astea, produsele alimentare care conţin specii de insecte nu vor fi puse pe rafturile magazinelor lângă produsele clasice. „Produsele alimentare care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi vor fi prezentate în suprafeţele de vânzare într-un stand separat, delimitat de standurile ce conţin produsele consacrate care nu sunt/nu conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi”, se arată în proiect.
Operatorii vor fi obligaţi scrie lângă raft ce insecte conțin aceste produse. De asemenea, „indicarea informaţiilor privind produsul finit/mâncării furnizat/e de unităţile de restauraţie colective care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi se face astfel încât informaţiile să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere/oferire a acestui/acestei produs/mâncări sau, în cazul comercializării la distanţă, înainte de finalizarea comenzii”, mai scrie în document.
Unde să fie puse alimentele din insecte
Proiectul de ordin privind obligaţia operatorilor economici de a asigura consumatorilor informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare ce conţin specii de orice insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi este supus consultării publice, propunerile şi observaţiile putând fi trimise în perioada 15-27 februarie, la adresa : cabinet@anpc.ro.
Paul Anghel, şeful Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţa şi Armonizare Europeană a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), i-a întrebat pe consumatori dacă alimentele din greieri, larve ale gândacului de făină, vierme de galben de făină şi lăcuste, aprobate de Comisia Europeană, trebuie puse pe rafturi separate sau nu.
Și ministrul ungar al agriculturii, István Nagy, a anunțat că produsele cu insecte vor fi puse pe rafturi separate, potrivit News.