În perioada Postului Crăciunului, una dintre cele mai mari provocări este reprezentată de pregătirea unor preparate dulci, care să respecte „regulile”.
Postul Crăciunului, în anul 2020, conform calendarului ortodox, începe la jumătatea lunii noiembrie, mai exact, în data de 15 noiembrie și se va încheia în 24 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe data de 14 noiembrie.
În toată această perioadă, pe lângă faptul că nu trebuie să consumăm anumite alimente, trebuie să ținem cont și de ceea ce gândim, de lucrurile pe care le facem și pe care le spunem.
Una dintre cele mai mari provocări pe care le traversăm în următoarele săptămâni este „înfrânarea” poftelor în fața deliciilor pe care le numim „de dulce”. Din fericire, există multe alternative care ne pot „păcăli poftele”.
Post Crăciun 2020: Cu ce putem înlocui laptele și brânza
Pentru ouă există o numeroși înlocuitori. În ceea ce privește laptele, putem folosi mai multe variante: lapte de soia, lapte de cocos, lapte de migdale, iar brânza poate fi înlocuită cu brânza de soia.
Cu toate acestea, când înlocuim untul trebuie să fim foarte atenți. Untul poate fi înlocuit cu unt de cocos sau avocado, însă sub nicio formă să nu fie înlocuit cu margarină, aceasta fiind un aliment extrem de periculos pentru organism.
Post Crăciun 2020: Margarina, un pericol major pentru organism
„Primul aliment vegetal de pe lista celor nocive este margarina și uleiurile hidrogenate, pentru că sunt mai rele pentru sănătate chiar decât grăsimea animală. Postul reprezintă reducerea alimentelor de origine animală, însă grăsimile trans sunt cele mai rele tipuri de grăsimi. Acestea se găsesc în margasină și în produsele de patiserie și cofetărie, cele din urmă fiind pe locul doi ca nicivitate, în momentul în care mergem pe raft să alegem ceva de post, pentru că sunt făcute din făină altă de obicei.
Dar, chiar dacă fâina reușește să se strecoare integral, în proporție de 25-30%, grăsimile hidrogenate sunt pericol pentru sănătate și pot crește colesterolul, la fel de rău precum grăsimile de origine animală”, explică nutriționistul Laura Ene, în cadrul emisiunii ”Vorbește lumea”, scrie Playtech.