Armata a dat tonul în lupta anticorupție! Procuratura execută ordinele. Cinci miliardari algerieni au fost arestați ca urmare a unei investigații anticorupție

Cinci miliardari algerieni, unii dintre ei apropiați de fostul președinte Abdelaziz Bouteflika, care și-au dat demisia din posturile pe care le aveau ca urmare a protestelor în masă a cetățenilor, au fost arestați. Este vorba de o anchetă anticorupție, conform unui reportaj dat publicității luni de televiziunea de stat algeriană.

Cei cinci sunt: Issad Rebrab, considerat cel mai bogat om de afaceri din națiunea nord-africană bogată în resurse energetice, și patru frați din familia Kouninef, de asemenea una dintre cele mai bogate familii din Algeria. Măsura a fost luată după ce șeful armatei algeriene, Generalul Locotenent Gaid Salah, a declarat săptămâna trecută că se așteaptă ca membrii elitei din țara producătoare de petrol și gaze naturale să fie urmăriți penal pentru corupție. Un tribunal din Algeria l-a convocat deja pe fostul prim-ministru Ahmed Ouyahia și pe actualul ministru de finanțe, Mohamed Loukal, doi apropiați ai lui Bouteflika, în cadrul unei investigații privind un presupus abuz cu fonduri publice, se afirmă într-o știre de sâmbătă a televiziunii de stat. Domnul Bouteflika a demisionat acum două săptămâni, după 20 de ani în care s-a aflat la putere, plecând la presiunea armatei, dar și după săptămâni de demonstrații, în special de către tinerii algerieni care doresc o schimbare în societate. Protestele, care au început în 22 februarie și au fost în mare parte pașnice, au continuat deoarece mulți doresc eliminarea întregii elite care a guvernat Algeria de la declararea independenței față de Franța, în 1962. Mulți cetățeni doresc, de asemenea, ca persoanele publice pe care le consideră corupte să fie urmărite penal. Fostul președinte Bouteflika a fost înlocuit de Abdelkader Bensalah, șeful camerei superioare a Parlamentului, ca președinte interimar pentru o perioadă de 90 de zile, până când vor avea loc alegerile prezidențiale, la 4 iulie. Sute de mii de persoane au protestat vineri, cerându-i demisia lui Bensalah și a altor oficiali de rang înalt.