Evenimentul Zilei > Social > Alexandru Tudor, arbitru de fotbal:„Există peste tot oamenii lui Dumnezeu!”
Alexandru Tudor, arbitru de fotbal:„Există peste tot oamenii lui Dumnezeu!”

Alexandru Tudor, arbitru de fotbal:„Există peste tot oamenii lui Dumnezeu!”

În societatea de azi, în care se duce o luptă aprigă pentru demolarea fundamentelor creștine, Dumnezeu trimite oameni care au puterea să mărturisească prin cuvânt și prin faptă că sunt cu adevărat următori ai lui Hristos celui răstignit și înviat, oameni care ne arată că nu banii, nu faima, nu plăcerile lumești te fac fericit. Unul dintre aceștia este Alexandru Tudor, arbitrul cu cele mai multe meciuri în Liga 1. Așa cum însuși ne-a mărturisit, „pentru mine, valorile autentice pot fi găsite doar în Biserică”. De aceea vobește cu naturaleţe și căldură, dar și cu putere multă desprelucrarea lui Dumnezeu în viaţa sa. Cuvintele sale ne confirmă o dată în plus concluzia lui Petre Ţuţea: „Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”

– De ce simţiţi nevoia unei spovedanii dese?
– Spun Sfinţii Părinţi că e bine să-ţi faci socoteala după fiecare zi: ce patimă te-a luptat, ce slăbiciuni ai identificat… Cu cât mai des faci această analiză, cu atât identifici inamicul mai rapid şi, odată identificat, poţi să lupţi împotriva lui. Cu cât mai mult vădeşti patima ta, neputința ta, boala ta, cu cât o scoţi la aer, cu atât se vindecă mai repede. Şi e evident că procesul de însănătoşire are nevoie de identificarea bolii şi de lupta împotriva ei ‒ cu cât mai conştientă, cu atât mai bine. De aceea e importantă spovedania deasă, și mai ales spovedania adevărată. Am văzut roadele ei atunci când am plecat zburând de la duhovnic.
– Cum credeţi că am putea dobândi adevărata pocăinţă?
– În primul rând, pentru mine, ca om educat într-o anumită perioadă, trebuie definit termenul de „pocăinţă”. Şi, cu cât citesc mai mult, cu atât îmi dau seama că înţeleg mai puţin ceea ce înseamnă pocăinţă. Pocăinţa nu e doar căinţa slavonă – adică starea aceea de părere de rău pentru păcatul pe care l-ai făcut. Pocăinţa nu e doar metanoia grecească ‒ adică schimbarea minţii. Ştiu că, la un moment dat, am găsit o carte care traducea pocăinţa ca pe o îmbunătăţire continuă. Acest început bun pe care-l punem tot timpul, după cum spun Sfinţii Părinţi: „Ai căzut? Ridică-te! Iar ai căzut? Iar ridică-te!”. Am auzit la un moment dat şi expresia „creştere zilnică”. Cel mai tare mă apropii de termenul acesta, incluzându-le şi pe celelalte două.
De fapt, ce trebuie să faci? Să te îmbunătăţeşti pe tine însuţi. Dar poţi singur? Niciodată! Doar prin harul lui Dumnezeu. Evident că trebuie să punem şi voinţa noastră. Punem voinţa, vine şi Dumnezeu şi plineşte. Cam aşa văd lucrurile, simplist spus.
– Dacă ar fi să le vorbiţi unor prieteni din afara Bisericii despre oamenii pe care i-ar putea întâlni în Biserică, ce le-aţi spune?
– Vremea noastră, pe care o trăim, are nevoie de pragmatism. Le-aş arăta nişte oameni care, pentru ei, ar putea părea foarte interesanţi. Acum îmi vine în minte acea maratonistă care avea icoana Maicii Domnului cu ea, în timpul cursei. Şi a mărturisit apoi, cu bucuria aceea suferindă de după cursă, că a pus-o pe Maica Domnului în prim-plan. Acestea sunt lucrurile care trebuie scoase în evidenţă pentru cei care au nevoie. Şi mai e ceva foarte important: când te apuci de o treabă şi nu ştii ce să faci, cere-I lui Dumnezeu să-ți arate calea. Acesta este un răspuns pe care l-am primit de la un Părintele din Sfântul Munte. I am spus: „Sunt momente când nu-mi dau seama pe unde s-o iau…” „Domnu’ Alexandru, spuneţi «Împărate ceresc», cereţi asistenţa Duhului Sfânt!”. Nu noi, că noi suntem cum suntem! Trebuie să cerem să ne lumineze Dumnezeu: „Doamne, pe unde s-o luăm?”. Şi Domnul ne arată. Ne rugăm şi, primul gând care vine, acela este răspunsul.
De aceea trebuie să avem gândul la Dumnezeu tot timpul. Ce ne spun Sfinţii? „Rugaţi-vă neîncetat!”. Rugăciunea poate să însemne trăirea pentru Dumnezeu, trăirea în Dumnezeu ‒ sunt diverse niveluri. Dar datoria noastră nu este să ne rugăm doar dimineaţa şi seara. Datoria noastră ‒ de fapt, nu datoria, ci binele nostru este să fim cu Dumnezeu în fiecare clipă. Să lucrăm pentru El. Şi atunci sporim duhovniceşte, uitându-ne totdeauna la un obiectiv clar.
– Dacă aţi fi acum doar cu Hristos în acest moment, ce I-aţi cere?
– Nu ştiu dacă aş avea cuvinte. Adică, să fiu cu Hristos… nu ştiu dacă s-ar punea problema să-I cer ceva. Ce sentiment avea Sfântul Siluan când L-a văzut pe Hristos în icoană? Te mai poţi gȃndi la cele materiale? „Hristoase, am nevoie de cutare lucru…”.
„Doamne, Doamne, Tu ştii, dinainte de a emite eu vreun gând, ce-mi trebuie. Dă-mi Tu ce-mi trebuie!”. Nici nu mai e nevoie să-I spun eu treaba asta, pentru că El are tot timpul grijă de noi. Să emit eu ceva de la mine înseamnă să pun în evidenţă ceva din ego-ul meu. Dar ego-ul trebuie dat la o parte.

Interviu realizat de Mihaela Tănase
Redactor Familia ortodoxă
www.familiaortodoxă.ro

PAGINA ANTERIOARA

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: