Alexandru Tomescu a vorbit pentru EVZ despre micro-universul breslei sale, despre cum găseşti un violonist în fiecare aeroport şi, desigur, despre Stradivarius.

Violonistul Alexandru Tomescu, pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma şi-au îndeplinit cu mare succes misiunea de artişti şi au încântat publicul cu sonorităţi de excepţie. Recitalul trio-ului românesc a avut loc pe 22 iunie la sala Operei din Varna (Bulgaria). În sala cu aspect ponosit, dar de o inestimabilă valoare culturală, au dat viaţă unor lucrări de G. Enescu, J. Haydn, W. A. Mozart şi L. van Beethoven.

Întors recent de la festivalul de la Varna, unde a ridicat o sală plină în picioare, care l-a aplaudat câteva minute bune la sfârşitul ultimei prestaţii, Alexandru Tomescu a vorbit despre muzica clasică pe care a adoptat-o ca limbaj universal şi cu ajutorul căreia se adresează lumii întregi. Cu vioara şi arcuşul în mână, muzicianul a dovedit că mânuieşte cuvintele în acelaşi fel.

EVZ: Cum a fost recitalul susţinut pe scena de la Varna? Alexandru Tomescu: Publicul a vibrat din toată inima, aş putea spune. Am văzut foarte mulţi oameni interesaţi, entuziasmaţi, toată sala s-a ridicat în picioare după concertul de Beethoven. Acesta nu este un concert neapărat strălucitor, Beethoven a trebuit să facă nişte scamatorii componistice pentru a putea "împăca" cele trei instrumente, pentru ca fiecare să aibă tema lui şi să-şi poată îndeplini rolul său de solist. Nu este printre cele mai spectaculoase şi care să ridice instantaneu săli în picioare. Şi, spre surpriza mea, s-a aplaudat după partea întâi şi am primit "standing ovations" imediat după finalul concertului (Simfonia 10 de Şostakovici – n.r.).

Cum descrieţi publicul bulgar? Este foarte spontan, foarte sincer, foarte deschis. Eu personal nu am simţit foarte mult că am părăsit România, pentru că ne asemănăm în multe privinţe şi această vecinătate a însemnat pentru mine multe legături de prietenie. Unul dintre violoniştii foarte buni bulgari, Svetlin Rusev, pe care îl cunosc de peste 20 de ani, mi-a fost coparticipant la multe concursuri de tineret în Cehia, în Germania şi în Franţa. Carierele noastre au mers oarecum în paralel. Lumea violoniştilor este o lume foarte mică, aproape că nu există aeroport în care să nu întâlneşti un violonist.

Am văzut câţiva oameni veniţi din România să vă vadă. Credeţi că melomanii sunt datori să îşi urmeze artistul preferat? Este foarte interesant să aud asta. Acest fenomen de turism cultural şi de urmare a unui artist pe care-ţi doreşti neapărat să-l auzi este relativ nou în România în ceea ce priveşte muzica clasică. În cadrul turneului Stradivarius pe care l-am avut în luna mai, din cauză că biletele se epuizaseră peste tot într-un timp record, au fost oameni care au călătorit zeci sau sute de kilometri ca să prindă un loc într-un alt oraş.

Cred că aceste evenimente culturale, cum sunt concertele Orchestrei Naţionale Radio şi cum a fost acest festival ar putea fi nişte promotori ai turismului cultural.

Să înţeleg că sunteţi nemulţumit de felul în care muzica clasică este promovată la noi în ţară? E adevărat că, în acest spectru al diverselor arte, muzica clasică a rămas un fel de Cenuşăreasă, dacă facem o comparaţie cu popularitatea de care se bucură un spectacol de teatru, o proiecţie de film.

Muzica clasică a rămas cumva în urmă, dar recuperează. Clasic nu înseamnă demodat, ba din contră, clasic înseamnă mereu actual şi în clipa în care mai mulţi manageri vor înţelege că soluţia este adaptarea la modalităţile de comunicare din ziua de astăzi, lucrurile vor începe să meargă.

Văd că aţi cântat cu o altă vioară în seara aceasta, nu cu celebra vioară Stradivarius. Aţi reuşit să vă ţineţi de promisiunea de a o duce peste tot în ţară, au putut românii de peste tot să se bucure de acordurile ei? Mai e încă foarte mult de lucru în această privinţă, mai sunt încă zone de acoperit. Cred că în primul an au fost 20 de oraşe, apoi am restrâns numărul la o cifră mai umană, pentru că ritmul impus iniţial era foarte obositor. Pentru mine, obiectivul numărul unu este să pot prezenta concertele la o calitate maximă, ceea ce reclamă condiţii ideale. Pentru un turneu, asta impune o zi de pauză între concerte, o zi în care să putem călători dintr-un oraş în altul, iar şoselele din România fac acest drum cam anevoios.

Proiectul în sine include un spectacol aparte, cum nu prea s-au mai făcut în domeniul muzicii clasice, în sensul că muzica, "Capriciile", de Paganini, a fost însoţită de nişte proiecţii video, pe un ecran de dimensiuni foarte mari, de aceea am ales săli de concerte care dispuneau de o scenă de dimensiuni considerabile.

Crezi că are nevoie muzica clasică de o revigorare, de o modernizare? Nu neapărat de revigorare, ci de mai multă flexibilitate din partea artiştilor. Unii dintre ei se simt mai speciali decât sunt, ori un artist adevărat trebuie să comunice cu oamenii.

Mai mult decât atât, e important să înţelegem că muzica clasică nu e un exponat de muzeu care trebuie păstrat într-un borcan cu formol, ea este ceva viu, care trebuie să însemne ceva în continuă schimbare, experimente.

Ce alte genuri ascultaţi? Muzică clasică ascult destul de rar, ca să fiu sincer, pentru că atunci când o asculţi pe o înregistrare, îţi solicită toată atenţia, nu poate fi un simplu fundal sonor. Apoi, ai nevoie de un sistem audio chiar foarte bun. Testul adevărat pentru un sistem de boxe sau un CD player îl reprezintă audiţia unei simfonii de Mozart.

Îmi place să ascult şi muzică clasică, dar de obicei ascult o grămadă de alte genuri. Sunt un mare admirator al Adei Milea, am văzut-o în multe concerte live şi poate într-o zi vom cânta ceva împreună, cu toate că interpretăm genuri diferite. Îmi plăcea Vama Veche, îmi place jazz-ul, rock-ul, fiind un mare fan Led Zeppelin. Am ascultat chiar şi hip-hop şi muzică orientală. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/nKK_FusPLJQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

BIOGRAFIE

S-a auzit pe patru continente

• Alexandru Tomescu este un violonist român, câştigător a numeroase premii naţionale şi internaţionale. Împreună cu pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma, a format în 2003 celebra formaţie "Romanian Piano Trio".

Este în posesia viorii Stradivarius Elder Voicu 1702 din anul 2007, pe care o va păstra până în 2012. "Cred că acesta e cel mai frumos vis al unui violonist, de a ajunge să cânte pe un Stradivarius, şi, dincolo de vioara în sine, pe acest instrument în mod particular, pentru că e vioara Elder Voicu, una cu totul specială, cea mai bună din România", afirma Tomescu într-un interviu.

• Fiind liderul tinerei generaţii de violonişti români, a cântat pe patru continente, în peste 30 de ţări şi are în palmares peste 100 de premii, adunate de la concursuri de prestigiu, cum ar fi: Niccolo Paganini (Italia), Marguerite Long – Jacques Thibaud (Franţa) şi festivalul George Enescu.

"Lumea violoniştilor este o lume foarte mică, aproape că nu există aeroport în care să nu întâlneşti un violonist." ALEXANDRU TOMESCU, violonist Citiți și:

• Cum "se face" un artist. Cazul Tomescu