Un jurat de la Chefi la cuțite, probleme cu ANAF-ul. Riscă să își piardă averea

Chefi la cuțite. Sursa foto Facebook

Noul jurat de la Chefi la cuțite, Alexandru Sautner, și soția lui, Flavia, au întâmpinat niște probleme în toamna anului trecut din cauza unor datorii la stat, pe care nu le-ar fi plătit. Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov i-a taxat. ANAF i-a dat în judecată pe cei doi și a cerut partajul judiciar pe care cei doi soți trebuie să-l facă. Primul termen va avea loc în luna mai.

Alexandru Sautner, probleme cu ANAF

Se pare că ar fi vorba despre niște impozite neplătite, iar sumele nu ar fi deloc mici, având în vedere că ANAF țintește scoaterea la licitație a unor bunuri care le aparțin lui Alexandru și soției lui, Livia. Cei doi au afaceri separat. Juratul de la Chefi la cuțite, Antena 1, a înregistrat nu mai puțin de opt firme, dintre care doar cinci mai funcționează în momentul de față.

Sursa foto Youtube

Cine este Alexandru Sautner

Alexandru Sautner are 56 de ani și este unul dintre cei patru chefi care i-au înlocuit pe celebrii Cătălăin Scărlătescu, Sorin Bontea și Sorin Dumitrescu, după ce aceștia au refuzat să mai filmeze cel de-al 13-lea sezon. Bucătarul a plecat din România la doar 21 de ani, când a început, de fapt, aventura vieții sale. După șapte ani, timp în care a lucrat în domeniul gastronomiei, și-a deschis primul restaurant. În 2013, pe al doilea, apoi, pe al treilea. Toate în Stuttgart, potrivit Cancan.

Sursa foto Facebook

Ce spune despre emisiunea Chefi la cuțite

Bucătarul a declarat că este o onoare să fie jurat la Chefi la cuțite și că este cea mai frumoasă experiență din viața lui. El a spus că este o responsabilitatea mare, dar că producătorii de la Antena 1 îl ajută să facă totul cum trebuie.

„Sincer, nu cred ca realizez încă ce mi se întâmplă. Acest nou rol cred că este rezultatul unei experiențe de peste 30 de ani în Horeca și a rezultatelor extraordinare obținute de-a lungul timpului în această industrie. Sunt sigur ca nu mi se putea întâmpla ceva mai frumos decât această onoare de a fi noul jurat la Chef la Cuțite! Știu că avem o mare responsabilitate , o presiune care se simte asupra noastră dar, cu ajutorul echipei și al colegilor, sunt sigur că o să facem treabă bună!”, a spus acesta.