Alexandru Rafila a explodat pur şi simplu în contextul deciziei CCR care a hotărât că OUG în privinţa măştii de protecţie în spaţiile deschise este neconstituţională. Ministrul Sănătăţii se revoltă şi transmite un mesaj clar pentru toţi românii.
Ministrul Rafila face dezvăluiri cu privire la masca de protecție impusă în timpul pandemiei de COVID. Acesta spune că utilitatea sa este de a proteja cetățenii atunci când ne confruntăm cu o transmitere comunitară a virusului.
Din acest motiv, Rafila declară pentru Antena 3, faptul că decizia CCR nu are nicio importanță din perspectiva protejării populației împotriva pandemiei.
„În mod evident dacă o Ordonanță este declarată neconstituțională decizia trebuie respectată. Există o lege care prevede utilizarea măștii în interior și aceea este valabilă. În ceea privește utilizarea măștii în spațiile libere, odată cu decizia Curții și publicarea în Monitorul Oficial – masca nu mai este obligatorie”, a declarat ministrul.
Curtea Constituțională a anulat obligativitatea purtării măștilor în exterior
Deși CCR a decis că masca în exterior nu mai trebuie să fie o măsură obligatorie, ministrul recomandă păstrarea utilizării acesteia în spațiile aglomerate.
„Să fim serioși! Utilizarea măștii are un scop de protecție a populației când există un risc de transmitere comunitară a virusului. Eu personal recomand utilizarea măștii, cel puțin atunci când mergi în zone aglomerate, în mijloacele de transport în comun – pentru că noi avem încă transmitere comunitară. Dacă peste o săptămână, două sau trei nu vom avea transmitere comunitară atunci sigur că oricum am fi renunțat la renunțarea măștii în spațiile exterioare, declară ministrul Sănătății.
Arafat vine să explice decizia CCR
Raed Arafat a explicat pe înțelesul tuturor românilor decizia Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la neconstituționalitatea obligativității purtării măștii. În acest context, există două variante lansate în spațiul public. Una face referire la purtarea măștii în spațiul public deschis, iar cea de-a doua face referire la renunțarea purtării măștii și în spațiile închise.
Șeful DSU susține că decizia CCR este cu privire la purtarea măștii în spațiile deschise. Dacă am renunțat complet la masca de protecție, în viitorul apropiat vom înregistra numere record cu privire la cazurile noi de infectare.
„Decizia privește procedura prin care s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă din care lipsește, înțeleg, avizul Consiliului Legislativ, care este aviz consultativ, dar obligatoriu.
Întrebat dacă masca sanitară a fost un factor important în stoparea pandemiei provocate de COVID-19, Raed Arafat a susținut că măsura a fost una internațională, nu una românească.
„Poate dacă ești singur pe stradă, acolo poate nu ajută, dar dacă ești în spațiu cu stație de autobuz, dacă erai la rând undeva, dacă erai în centrul vechi sâmbătă seara, cu siguranță a avut un rol de prevenire. Nu a fost o măsură românească, a fost aplicată internațional”, a fost răspunsul șefului DSU.