Alexandru Mățan tocmai a ieșit campion în MLS alături de Columbus Crew, gruparea din Ohio, SUA, care l-a cumpărat în martie 2021 de la clubul lui Gică Hagi.
Alexandru Mățan, mijlocaș, a reușit o performanță uimitoare în campionatul în care toate privirile sunt ațintite asupra lui Leo Messi, starul lui Inter Miami. Columbus Crew, echipă la care joacă Alexandru Mătan, a câștigat al treilea titlu de campioană a SUA din istorie. Titlul a fost obţinut după ce a învins formația Los Angeles FC, scor 2-1, în finala MLS.
Alexandru Mățan sărbătoreşte cu steagul României
În marea finală pentru titlu, Columbus Crew a învins-o pe Los Angeles FC cu scorul de 2-1. Cu Alexandru Mățan titular în linia de atac, Columbus Crew a început mult mai bine partida. Ca dovadă că a modificat rapid și tabela de marcaj. Cucho a deschis scorul în minutul 33, din penalty, după care, în minutul 37, Yaw Yeboah a dus scorul la 2-0 pentru Columbus Crew.
În repriza secundă, oaspeții au preluat ușor controlul jocului. În minutul 74 au izbutit să reducă din diferență, prin Denis Bouanga. În ultimul sfert de oră, Columbus a rezistat eroic în defensivă și a reușit să păstreze avantajul fragil de pe tabelă. În momentul fluierului final, gruparea lui Alexandru Mățan a fost încoronată cu titlul de campioană în MLS.
Alexandru Mățan a fost integralist la Columbus Crew, în timp ce pentru LAFC au evoluat fotbaliști importanți precum Carlos Vela sau Giorgio Chiellini.
Alexandru Mățan sărbătorește şi dă autografe
La finalul partidei, Mățan a sărbătorit având steagul României pe umeri. În acest sezon, Alex a adunat 40 de meciuri în tricoul lui Columbus Crew. A înscris trei goluri și a oferit 11 pase decisive.
În 2021, Columbus Crew a plătit 1.5 milioane de euro pentru a obține serviciile fotbalistului de la FC Viitorul (Farul Constanța). Mățan a fost împrumutat câteva luni la Rapid București, iar la începutul anului 2023 s-a întors în MLS.