Alertă! Tren deraiat într-o zonă unde au avut loc inundații

Un tren a deraiat miercuri dimineaţa în nord-estul Scoţiei, într-o zonă unde au avut loc inundaţii, a anunţat poliţia britanică a transporturilor, informează Agerpres, care citează Reuters şi AFP.

Nu există deocamdată detalii privind eventuale victime.

"Ne ocupăm de un incident survenit pe calea ferată la Stonehaven, în Aberdeenshire, unde a deraiat un tren", a transmis poliţia pe Twitter, menţionând că s-a solicitat ajutor la ora locală 09.43 (08.43 GMT) şi la faţa locului se află ambulanţe şi maşini de pompieri.

Ploile puternice înregistrate în noaptea de marţi spre miercuri în Scoţia au provocat inundaţii şi întârzieri în traficul feroviar.

Căile ferate scoţiene (Network Rail Scotland) au anunţat dimineaţa că echipele companiei "au lucrat toată noaptea pentru a menţine reţeaua deschisă, în pofida ploilor torenţiale şi a descărcărilor electrice", dar "există totuşi perturbări pe mai multe rute".

Şefa executivului scoţian, Nicola Sturgeon, a indicat la rândul ei pe Twitter că este vorba de un "incident extrem de grav" şi a asigurat că menţine contactul cu compania de căi ferate şi serviciile de urgenţă pentru a fi la curent cu evoluţia situaţiei.

O fotografie care a circulat pe Twitter a arătat un elicopter al serviciilor de salvare, alături de circa 25 de maşini de poliţie şi salvare pe un câmp din apropiere de locul accidentului, survenit într-o zonă împădurită.

Știre în curs de actualizare