ALERTĂ pe piaţa TRANSFERURILOR. Ce spune GICĂ HAGI despre plecarea lui IANIS la GALATASARAY

ALERTĂ pe piaţa TRANSFERURILOR. Ce spune GICĂ HAGI despre plecarea lui IANIS la GALATASARAY

Gheorghe Hagi a dezminţit zvonurile conform cărora fiul său Ianis ar urma să ajungă la Galatasaray. Presa din Turcia a scris despre un posibil transfer al lui Ianis, dar tatăl său spune că nu s-a pus problema plecării de la Viitorul.

Jurnaliştii turci susţin că există chiar un pre-contract semnat deja de Viitorul şi Galatasaray privind transferul lui Ianis Hagi la gruparea din Turcia, potrivit Mediafax.

„Nu s-a pus problema transferului lui Ianis la Galatasaray, a fost doar un subiect de presă, nu am discutat concret nimic”, a spus Hagi potrivit site-ului futbloarena.com.

„Galatasaray are în acest moment un antrenor foarte bun, iar eu am foarte multă treabă la clubul pe care îl deţin”, a declarat Hagi referitor la posibilitatea preluării grupării din Istanbul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dumitru Dragomir a dezvăluit recent că a participat la negocierile pentru transferul lui Ianis Hagi.

„Am participat aseară la o discuție în care s-au oferit 4 milioane de euro pe Ianis Hagi. Nu cred că Gică a fost de acord. Hagi n-a fost implicat în această discuție. Eram eu cu plătitorul și cu impresarul. Nu e vorba despre Gigi Becali. E o ofertă de afară. În fața mea s-au oferit 4 milioane și impresarul a spus că nu vrea! Întâmplător, erau la mine la hotel și am participat și eu. Eu am spus că face 14 milioane! Ăla se uita la mine, am băut cafeaua și aia a fost. Nu vă spun nimic altceva. Am și martori la discuție. Băiatul ăsta nu e de 4 milioane de euro!”, a spus Dragomir la Digi Sport.