Forţele de securitate olandeze au arestat în portul Rotterdam patru persoane suspectate de pregătirea unui "atac terorist", a anunţat poliţia sâmbătă, potrivit AFP.
Unităţile antitero şi poliţia i-au arestat pe cei patru bărbaţi şi au efectuat percheziţii, a precizat poliţia din Rotterdam.
"Ei sunt suspectaţi că au fost implicaţi în pregătirea unui act terorist", se arată într-o scurtă declaraţie a poliţiei, care a adăugat că "investigaţiile vor continua în următoarele zile, iar accentul va fi pus pe natura şi amploarea ameninţării teroriste".
Poliţia nu a oferit încă detalii privind profilul suspecţilor sau al atacului terorist pe care ei sunt suspectaţi că voiau să îl organizeze.
Olanda a fost relativ ferită de ameninţarea atentatelor care i-a afectat pe cei mai apropiaţi vecini ai său în ultimii ani, dar recent s-a confruntat cu unele temeri.
În iunie, doi suspecţi au fost arestaţi cu puţin timp înainte de a comite mai multe atacuri, care au vizat în special celebrul port Rotterdam şi un alt loc neprecizat din Franţa, potrivit procurorilor olandezi.
Un tânăr afgan de 19 ani, cu un permis de sejur german, a atacat şi rănit cu cuţitul doi turişti americani în august, în gara centrală din Amsterdam, după care a fost împuşcat şi rănit de poliţie.
În septembrie, poliţia olandeză a arestat şapte bărbaţi suspectaţi că au vrut să comită un "atentat terorist major" în cursul "unui mare eveniment" în Olanda folosind centuri explozive şi arme de asalt de tip AK-47.
În cursul percheziţiilor efectuate la domiciliul suspecţilor, poliţia a găsit o mare cantitate de materiale necesare pentru fabricarea de bombe, transmite Agerpres.