Alertă sanitară. Fragmente de sticlă au fost găsite într-un borcan de zacuscă produsă în România

Zacuscă. Sursa foto: Arhiva EvZ

Autoritățile sanitar veterinare sunt în alertă după ce un client a descoperit mai multe bucăți de sticlă într-un borcan cu zacuscă. Cazul s-a petrecut în urmă cu două zile și se pare că producătorul este din România.

Bucăți de sticlă într-un borcan de zacuscă

Marți dimineața, 16 aprilie, un cumpărător din Ungaria a alertat direcția sanitar veterinar veterinară după ce a descoperit bucăți de sticlă într-un borcan cu zacuscă de fasole. Autoritățile maghiare au retras de la vânzare lotul din care făcea parte produsul respectiv și ulterior au notificat direcția sanitar veterinară din România.

Pe baza investigațiilor întreprinse, s-a ajuns la concluzia că produsul respectiv a reprezentat o amenințare reală la adresa sănătățiii și siguranței consumatorului. Prima măsură aplicată a constat în retragerea lotului de pe piață.

Sursa foto: Arhiva EvZ

Producătorul ar fi din România

În condițiile în care riscul pentru siguranța consumatorului a fost extrem de mare, autoritățile maghiare au notificat sistemul european de alertă alimentară, astfel încât statele membre ale Uniunii Europene să fie informate cu privire la pericolul asociat produsului respectiv.

Cazul vine la doar câteva săptămâni după ce în magazinele din România au fost depistate mai multe carcase de pui contaminate cu Salmonella provenite din Polonia, Ungaria și România. Ulterior, după analizele efectuate de DSV, suspiciunile inspectorilor sanitar-veterinar s-au adeverit iar loturile respective au fost distruse, potrivit G4Food.

Sursă foto: Arhiva EvZ

Lotul cu zacuscă de fasole a fost retras de la vânzare

Din probele prelevate a reieșit că puii au fost infestat cu două tipuri de Salmonella: Infantis și Enteridis. Ambele cu risc pentru sănătatea publică. Consumul de carne infestată cu Salmonella cauzează infecții gatrointestinale. Cele mai multe loturi au fost identificate în supermarkturi din București, Ilfov și Focșani.

Cu toate că bacteria este periculoasă pentru oameni, dacă puiul este bine gătit pericolul dispare. De asemenea, este important să igienizați bine spațiul înainte de tranșare. Totodată, este important și condițiile în care produsul este depozitat.