Alertă. Trupe ruseşti la graniţa României. 1.500 de militari sunt pregătiţi de luptă

Un exerciţiu militar de amploare are loc în regiunea Crimeea. Ministrul Apărării de la Moscova a anunţat că au fost mobilizate 300 de avioane şi elicoptere militare, vehicule de asalt ale Flotei ruse a Mării Negre. La manevre participă peste 1.500 de militari ruşi.

„Astăzi, în Crimeea a început un amplu exerciţiu militar tactic", a comunicat luni Ministerul rus al Apărării, citat de site-ul agenţiei Tass. La manevre participă 1.500 de militari, 300 de avioane şi elicoptere, precum şi vehicule amfibii de asalt ale Flotei militare ruse a Mării Negre. „Unităţile vor exersa desfăşurarea rapidă de trupe în cel mai scurt timp posibil. Personal militar şi echipamente vor fi lansate din avioane", precizează Ministerul rus al Apărării, potrivit noi.md

Exerciţiul militar rus vine se efectuează în timp ce Statele Unite au iniţiat joi, prin transferul a peste 300 de militari în Germania, o serie de teste privind noua strategie de mobilizare rapidă a trupelor în Europa în scopul suplimentării efectivelor pentru descurajarea unei posibile agresiuni a Rusiei.

Peste 300 de militari americani de la Baza „Fort Bliss” din Texas au sosit joi în Germania. În total, în Germania şi Polonia urmau să fie transferaţi 1.500 de militari americani, care vor participa la exerciţii comune cu trupele din aceste ţări