Epidemia provocată de bacteria E. Coli ar putea dura luni, iar sursa infecţiei ar putea să nu fie cunoscută niciodată, susţine Reinhard Burger, preşedintele Institutului german Robert Koch, instituţia federală însărcinată cu controlul sanitar.
Aseară, Comisia Europeană a anulat alerta privind castraveţii spanioli, despre care s-a spus iniţial că ar fi provocat o contaminare potenţial mortală cu bacteria E.Coli. "Ultimele teste efectuate în Spania şi Germania pe castraveţi produşi în Spania nu au evidenţiat prezenţa tulpinii 0104 a bacteriei E. Coli şi Comisia, în consecinţă, a ridicat alerta lansată la nivel european", a precizat executivul UE, într-un comunicat.
Comisia a informat toate statele membre UE asupra acestei decizii, ce a fost făcută publică imediat, la Madrid, de Ministerul Sănătăţii. Decizia este "un pas foarte important pentru revenirea la normal cât mai repede posibil pentru sectorul agricol spaniol", a subliniat ministerul.
Comisarul european pentru sănătate John Dalli a cerut insistent Germaniei să îşi dubleze eforturile pentru a identifica sursa acestei contaminări la originea unei grave crize de sănătate în UE şi prăbuşirii pieţei de fructe şi legume. "Focarul epidemiei este limitat la zona Hamburg", a indicat comisarul.
17 morţi în Europa
Bacteria E. coli a provocat până acum moartea a 17 persoane: 16 în Germania şi una în Suedia.
Alte 1.500 de persoane din 9 state europene au fost infectate. În afara Germaniei şi Suediei, îmbolnăviri au mai fost semnalate pe teritoriul Austriei, Danemarcei, Olandei, Norvegiei, Spaniei, Elveţiei şi Marii Britanii, a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Surse: BBC, Agerpres