Alertă printre părinți. Gripa a provocat primele decizii radicale în școli și grădinițe

Alertă printre părinți. Gripa a provocat primele decizii radicale în școli și grădinițe

Răspândirea virusului gripal printre copiii a declanșat starea de alertă atât în București, cât și în restul țării.

Deși Alexandru Rafila, președintele președintele Societății de Microbiologie, a declarat că nu se pune problema unei epidemii în acest moment, în nouă școli din București cursurile au fost suspendate. Sunt deja locurile în care virusul a căpătat amploare.

Problema este că gripa se răspândeşte rapid, vaccinul lipseşte din farmacii, dar şi din majoritatea cabinetelor medicilor de familie. În plin sezon de gripă, ministrul Sănătăţii spune că va căuta noi doze în alte ţări.

Ce spune directorul unei școli

Situația a început să se înrăutățească imediat după ce copiii au venit din vacanţă. Smaranda Partenie, director de şcoală, a confirmat pentru observator.tv că situația este una cel puțin agitată.  „Părinţii au informat cadrele didactice încă din weekend, altele au fost descoperite la triaj. În total, şcoala noastră are 1.700 copii şi sunt 10 cazuri confirmate dintre care 9 de tip A şi unul de tip B”

Ne puteți urmări și pe Google News

Prima grădiniță a fost inchisă integral

Direcţia de Sănătate Publică a analizat situația în regim de urgență și a decis să suspende cursurile în această săptămână acolo unde au fost depistate posibile focare.

Regulamentul spune foarte clar că orele pot fi suspendate doar în momentul în care se înregistrează trei cazuri de gripă într-o singură clasă. Momentan, în Bucureşti, au fost luate aceste măsuri pentru nouă clase de şcoală sau de grădiniţă, iar o grădiniţă a fost închisă integral.

Spre deosebire de răceală, gripa debutează brusc şi violent, cu febră mare, tuse, dureri de gât şi secreţii nazale, iar în cazul copiilor pot apărea greaţă şi vărsături. Perioada de incubaţie poate dura chiar şi patru zile.

A reapărut criza dozelor de vaccin. Din nou

Virusul poate fi transmis cu 2-3 zile înainte de debutul simptomelor şi încă o săptămână după, prin tuse, strănut sau atingerea suprafeţelor contaminate. Pacientul trebuie izolat.

În cabinetele medicilor de familie mai sunt doar 70.000 de doze de vaccin. Deşi la nivel naţional, au fost cerute 2,1 milioane de doze, Ministerul Sănătăţii a cumpărat doar 1,5 milioane.

Serul nu se mai găseşte de la începutul lunii decembrie nici în farmacii. Există doar varianta care se administrează copiilor, pe cale nazală.

Varianta alternativă, tot în criză. Nu e săpun în școli

În lipsa vaccinului, cea mai bună metodă de prevenție rămâne spălatul pe mâini. Problema este că în multe şcoli nu există nici măcar săpun: „Este un cadru medical care-i verifică, dar atâta timp cât au aviz de la medic, mai sunt copii care îi scapă printre degete. Nu mergem cu vaccinul, cu suplimente din farmacii, mai mult pe natural: propolis, vitamina C, alimentaţie şi foarte multă plimbare la aer”, puntează o altă persoană implicată în sistem.

De la începutul sezonului, doi români au fost ucişi de gripă şi 165 s-au îmbolnăvit.