Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a făcut precizări în ceea ce priveşte salariul minim pe economie în 2021, pentru care viitorul premier ar urma să-și asume o decizie politică.
Întrebat ce se va întâmpla cu salariul minim în 2021, președintele Blocului Naţional Sindical (BNS) Dumitru Costin a subliniat, în cadrul unei conferințe de presă, că a aflat de intenţia ca viitorul premier să înghețe salariul minim la nivelul celui din 2020 „pe sub uşi, prin crăpăturile de uşă” .
„Intenţia lor este acea de a îngheţa salariul minim pe economie”
„Vă reamintesc că am avut o şedinţă de CNT (Consiliu Naţional Tripartit n.r). Vă reamintesc că Ministerul Muncii a făcut de vreo două luni jumate un grup tehnic de lucru la Ministerul Muncii pentru mecanismul salariului minim. Noi ne-am comunicat punctul de vedere, toată partea sindicală. Ştiţi care este acela: 2.400 de lei brut de la 1 ianuarie.
Partea patronală a fost împărţită în trei. Zona IMM-urilor a propus o creştere de la 1 ianuarie la 2.300 de lei. Celelalte organizaţii patronale au oscilat şi au spus hai să ne propunem un moratoriu între trei şi şase luni de zile, lăsăm să vedem ce se mai întâmplă şi discutăm peste trei luni sau şase luni. Guvernul nu a precizat nimic în acest sens.
Luni, săptămâna aceasta, trebuia să avem un Consiliu Naţional Tripartit pentru Dialog Social, consiliu care nu a mai avut loc. Am primit o comunicare scrisă în care ni s-a spus că primul ministru, domnul Ciucă, are un program foarte încărcat şi nu îşi mai permite să participe la acest CNT.
Însă, din informaţiile de care dispunem noi la această oră, se pare că cel care este nominalizat să formeze Guvernul, viitorul prim ministru nominalizat, domnul Cîţu (Florin Cîţu n.r), doreşte să îşi asume domnia sa decizia politică şi, pe sub uşi, prin crăpăturile de uşă, am aflat că intenţia lor este acea de a îngheţa salariul minim pe economie la valoarea din 2020″, a explicat Dumitru Costin, citat de G4media.
„Tu, Guvern, ai tăcut cu câteva zile înainte de alegeri”
Liderul sindical a menţionat că acestea sunt informaţiile de care dispune la această oră şi că i se pare greu de explicat atitudinea Guvernului. „Este greu de explicat şi de înţeles atitudinea Guvenului la CNT-ul acela, când aveai o poziţie clară de la organizaţiile sindicale, aveai şi de pe parte patronală până la urmă o poziţie exprimată, iar tu, Guvern, ai tăcut cu câteva zile înainte de alegeri”, a mai spus liderul de sindicat.
Foto: Digi 24