Alertă pe Stația Spațială Internațională! Ce s-a întâmplat cu capsula Soyuz

Alertă pe Stația Spațială Internațională! Ce s-a întâmplat cu capsula SoyuzSursa foto: Getty Images

S-a dat alarma la Agenţia Spaţială Rusă, după ce capsula Soyuz nu s-a putut conecta la Stația Spațială Internațională (ISS). La bordul capsulei se află Fedor, robotul umanoid rusesc cunoscut în toată lumea prin conturile sale de pe reţele de socializare.

Prevăzută să se realizeze în mod automat la ora României 8.30, conectarea nu a mai avut loc. Capsula spațială a reînceput manevrele în vederea conectării la ISS, au precizat agențiile de presă din Rusia, citate de bfmtv.com. Incidentul a fost precedat de faptul că  transmisiunea în direct pe site-ul Agenției spațiale ruse (Roskosmos) a fost întreruptă în momentul în care Soyuz a ajuns doar câteva sute de metri de ISS. Roskosmos nu a comentat imediat incidentul, însă a invitat jurnaliștii aflați în centrul de control al misiunii din Moscova, să părăsească clădirea, potrivit RIA Novosti.

În acest moment, conform agenției Interfax, pentru a fi în siguranță, capsula a fost mutată la aproximativ 300 de metri de ISS, urmând ca următoarea tentativă de conectare a capsulei să aibă loc  luni dimineața.

”Soyuz se află pe o traiectorie sigură, deasupra și în spatele ISS și va fi în imediata vecinătate a acesteia, din nou, în 24 - 48 de ore”, a transmis NASA pe blogul agenției. Conform aceleiași surse, specialiștii ruși le-ar fi spus astronauților aflați pe ISS că problema tehnică este la avanpostul spațial, mai precis la sistemul de conectare automată KURS, nu la modulul Soyuz.

Cine este Fiodor, robotul umanoid

Fedor - Skybot F850, a fost trimis pe ISS prin intermediul unei rachete Soyouz, care a fost lansată joi, la ora 3.38 GMT, de pe cosmodromul rus Baikonur din Kazahstan.

Robotul ar fi trebuit să rămână pe stația spațială până pe 7 septembrie, timp în care capacitățile sale în condiții de microgravitație ar fi fost testate. Una din principalele sale sarcini o reprezintă  imitarea mișcărilor umane, astfel încât să îi poată asista corespunzător pe astronauții de pe ISS și chiar să îi înlocuiască pe aceștia în misiunile când trebuie să iasă în afara stației. În plus, pe ISS, robotul ar fi avut de dus la îndeplinire și o serie de sarcini, conform misiunii, supravegheat de cosmonautul rus Aleksandr Skvortsov, care a sosit pe avanpostul spațial luna trecută.

Fedor este un robot argintiu, are o înălțime de 1,80 metri și o greutate de 160 de kilograme. El are conturi pe rețelele de socializare precum Instagram și Twitter, unde sunt oferite detalii despre viața sa de zi cu zi.

El nu este însă primul robot trimis în spațiu. În urmă cu opt ani, NASA a trimis în spațiu robotul umanoid Robonaut 2, dezvoltat cu compania General Motors, care a avut aceleași sarcini, de a lucra într-un mediu periculos. Robonaut 2 a revenit pe Pământ anul trecut, în urma unor probleme tehnice.

Și japonezii au triumis în spațiu un robot, în 2013. De mici dimensiuni, Kirobo, a fost dezvoltat cu compania Toyota și putea să comunice, însă numai în limba japoneză.

Sursa: Digi24