Alertă pe Marea Neagră. Viețile marinarilor, în pericol. Cum au reușit să scape Update VIDEO
- Feri Predescu
- 21 august 2019, 18:30
Un pescador, cu șapte membri de echipaj la bord, care plecase din portul Midia, a cerut ajutorul autorităților portuare după ce sala motoare a navei a fost inundată cu apă în urma unei avarii la țeava de răcire. Marinarii au fost transbordați pe o navă de Salvare pe mare urmând să fie aduși în port.
UPDATEora 18:00 Ies la iveală noi informații despre salvarea pescadorului, care a fost la un pas să se scufunde, la patru mile travers de portul Midia. Pescadorul Callatis 1, cu șapte membri de echipaj la bord, venea, de fapt, dinspre Gura Portiței unde, marți după amiază, fusese la pescuit de rapane. Miercuri dimineață, la ora 5:00, nava s-a îndreptat spre portul Midia, avaria la sala mașini fiind observată de echipaj puțin înainte de ora 9:00 când a început să ia apă. După ce Căpitănia a fost alertată, spre pescador s-au îndreptat nava de salvare Apollo, a ARSVOM, și alte trei remorchere ale unui operator privat. După ce marinarii au fost transbordați pe nava Apollo, s-a acționat cu patru pompe submersibile pentru scoaterea apei din pescadorul care se înclinase deja periculos. Și ca o ultimă măsură, pentru salvarea pescadorului s-a luat decizia aruncării în mare a cantității de 8 tone de melci rapană pescuite în zona Gura Portiței. Un kilogram de rapană se vinde cu aproape 40-50 de lei. Puțin după ora 12:00 pescadorul a acostat în siguranță la mal.
UPDATE ora 12:10 În urmă cu câteva minute, pescadorul a fost adus în siguranță la cheu, în portul Midia. S-a constatat că axul port elică se rupsese, acesta fiind motivul din cauza căruia nava a luat apă. Echipajul de intervenție de la ARSVOM a reușit să pompeze apa din sala mașini.
Pescadorul Callatis 1 plecase la pescuit, astăzi dimineață, când la 4-5 mile în larg, travers de portul Midia, echipajul a constata că nava ia apă în sala mașini. Pentru că nu au reușit să o evacueze cu forțe proprii au cerut ajutorul autorităților portuare. O navă a Agenției Române de Salvare Vieți Omenești pe Mare (ARSVOM) a ajuns la fața locului și a preluat marinarii.
Echipajul de salvare al ARSVOM lucrează cu echipamente speciale pentru a pompa apa din sala mașini a pescadorului. Dacă vor reuși să aducă nava la linia de plutire, Callatis 1 va fi tractat în portul Midia. Alte două remorchere ale unui operator privat din portul Midia au ajuns în apropierea pescadorului pentru a-și oferi sprijinul. Viața marinarilor nu a fost în pericol.