Cele două state nu s-au hotărât asupra locului sau perioadei exacte în care vor avea loc negocierile
SUA şi Coreea de Nord vor demara într-o săptămână noi negocieri asupra programului de arme nucleare al Phenianului, au anunţat marţi cele două părţi, informează Agerpres.
„Oficiali ai SUA şi ai Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) plănuiesc să se întâlnească săptămâna viitoare”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Morgan Ortagus, confirmând informaţiile venite marţi din partea Coreei de Nord.
Choe Son Hui, ministrul-adjunct al afacerilor externe nord-coreean, a declarat, citat de mass-media de stat, că negocierile vor începe sâmbătă, după mai multe contacte pregătitoare cu o zi înainte.
„Negocierile vor impulsiona dezvoltarea pozitivă a relaţiilor" dintre cele două ţări, și-a exprimat Choe părerea. Preşedinţia sud-coreeană a salutat anunţul făcut de Coreea de Nord. Partea americană a refuzat să comenteze asupra locului sau perioadei exacte în care vor avea loc negocierile. Săptămâna trecută, secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că este hotărât să aibă noi negocieri cu această ţară asiatică izolată.
De curând, conducerea comunistă de la Phenian a semnalat că este deschisă unor noi negocieri, însă Choe a spus totodată într-un comunicat, luna trecută, că Washingtonul trebuie să vină cu noi propuneri care să mulţumească Phenianul. Donald Trump, preşedintele american şi Kim Jong Un, liderul nord-coreean au convenit asupra unor negocieri de lucru în timpul unei întrevederi pe care au avut-o la frontiera intercoreeană la sfârşitul lui iunie.
În timpul primei lor întâlniri, care a avut loc în iunie 2018 în Singapore, Kim a acceptat „denuclearizarea totală" a Coreei de Nord, însă fără angajamente concrete privind termene limită pentru dezarmarea arsenalului său nuclear. În septembrie același an, Coreea de Nord a condiţionat succesul viitoarelor negocieri cu SUA de garanţii de securitate. De asemenea, Phenianul cere o relaxare a sancţiunilor împotriva sa.
Donald Trump susține că este mulțumit cu situaţia în care Coreea de Nord nu lansează rachete cu rază de acţiune lungă şi nu testează arme nucleare, subliniind că regimul de sancţiuni al SUA se va menţine la acelaşi nivel până când vor fi înregistrate progrese în negocierile asupra programului nuclear.