Armata Kuweitului a ordonat miercuri trupelor sale „să intensifice pregătirea lor pentru luptă” pe fondul tensiunilor tot mai mari în regiunea Golfului. SUA au acuzat Iranul că se află în spatele unor atacuri contra infrastructurilor petroliere din Arabia Saudită, relatează AFP.
Această decizie intervine în timp ce ţara a lansat o anchetă în legătură cu informaţiile despre „intruziunea” unei drone care ar fi survolat sâmbătă unul din palatele emirului.
În aceaşi zi, rebelii yemeniţi houthi, sprijiniţi de Iran, au revendicat atacuri împotriva a două instalaţii petroliere, provocând suspendarea a jumătate din producţia saudită de ţiţei.
„În faţa escaladării situaţiei din ţară, statul-major al armatei (Kuweitului) anunţă intensificarea pregătirii pentru luptă a unora dintre unităţile sale”, a declarat armata într-un comunicat publicat pe Twitter.
„Armata desfăşoară exerciţii navale şi aeriene pentru a atinge cel mai înalt nivel de pregătire şi eficienţă în luptă”, a adăugat documentul.
Kuweitul are frontiere terestre cu Irakul şi Arabia Saudită şi împarte frontiere maritime cu Iranul.
Guvernul Kuweitului, care deja a întărit măsurile de securitate în jurul instalaţiilor vitale ale ţării, a cerut marţi armatei să îşi „sporească eforturile pentru apărarea ţării de orice pericol potenţial”.
Aliat al Arabiei Saudite, Kuweitul întreţine relaţii diplomatice normale cu Iranul.
În pofida revendicărilor houthi, Statele Unite acuză Teheranul că este responsabil de atacul contra Arabiei Saudite.
Riadul, la rândul său, a acuzat miercuri Teheranul că „incontestabil a susţinut” atacurile, insistând că acestea au fost lansate din nord, în timp ce Yemenul este situat în sudul regatului saudit, Agerpres