Cum va fi vremea de Ziua Națională. Ce trebuie să știm legat de prognoza meteo

Cum va fi vremea de Ziua Națională. Ce trebuie să știm legat de prognoza meteo

În Oltenia, în următoarele zile, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal, media maximelor va scădea treptat de la 9 la 5 grade, iar a minimelor se va situa, în general, între -2 şi 0 grade. Între 29 noiembrie şi 1 decembrie, temperaturile vor fi în uşoară creştere, cu o medie regională de 7 - 9 grade, ziua, şi de 0 - 3 grade, noaptea. Ulterior, până la sfârşitul intervalului de referinţă, sunt estimate valori termice apropiate de cele normale pentru începutul lunii decembrie, respectiv medii ale maximelor de 5 - 7 grade şi ale minimelor de la -1 la 2 grade. În prima săptămână, precipitaţiile vor fi cu totul izolate, dar după 29 noiembrie probabilitatea lor de apariţie va fi în creştere, astfel încât se pot semnala local şi temporar, fiind în general slabe.

La munte, temperaturile maxime se vor menţine în general pozitive în toată perioada celor două săptămâni, cu o medie cuprinsă între 0 şi 7 grade, valorile mai mari fiind de aşteptat în intervalul 26 - 28 noiembrie. Nopţile, însă, vor fi reci, cu o medie a minimelor termice cuprinsă între -5 şi -3 grade, uşor mai ridicată, dar tot sub pragul de îngheţ, în intervalul 26 noiembrie - 1 decembrie.

Până pe 28 noiembrie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă, dar în intervalul 29 noiembrie - 1 decembrie aria precipitaţiilor în general slabe va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane, iar ulterior acestea vor avea un caracter temporar şi o mai mică extindere, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News