Alertă maximă în Republica Moldova. Rusia a început un război cu toată forța

Vladimir Putin. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul Apărării din Republica Moldova a declarat că Rusia nu s-a liniștit, după puciul eșuat de acum câteva săptămâni. Oficialul moldovean a declarat că acum asistăm la un război hibrid, dus cu toată forța.

Rusia vrea să schimbe conducerea politică de la Chișinău, care a fost aleasă pe cale democratică. Oligarhii moldoveni care au fugit din  țară sunt arătați cu degetul pentru încercările de destabilizare, la care contribuie din plin și Federația Rusă.

Dacă nu i-a ieșit planul legat de schimbarea a Maiei Sandu, cu un președinte docil, ca urmare a mișcărilor de protest, acum Kremlinul încearcă alte manevre.

Ministrul Apărării Naționale din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi acuză Rusia de ”acțiuni subversive”

”Această situaţie ambiguă pune, de asemenea, o presiune enormă asupra sectorului securităţii de apărare naţională. În prezent, Republica Moldova este supusă riscurilor militare. Noi analizăm şi monitorizăm îndeaproape situaţia de securitate în regiunea transnistreană, în zona de securitate, precum şi în proximitatea geografică a Republicii Moldova. Afirmăm că astăzi situaţia rămâne calmă, dar volatilă, cu unele elemente de imprevizibilitate”, a spus ministrul moldovean, cu ocazia unei trilaterale la care au mai participat România și Ucraina.

Moldova vrea să ajute la reconstrucția Ucrainei

La finalul discuțiilor oficiale, ministrul din Republica Moldova a ținut să felicite public, curajul militarilor ucraineni care luptă pe frontul din est, contra invadatorilor ruși.

De asemenea Nosatîi a mai spus Republica Moldova este dispusă să ajute Ucraina, la reconstrucția țării după ce pacea se va instaura din nou.

La trilaterala de la București a participat și ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu. Acesta a spus că atacul Rusiei, asupra Ucrainei, a adus o stare de insecuritate economică pentru țările din această regiune a Europei.

”Impactul negativ al acestui război asupra ţării noastre este resimţit de fiecare cetăţean al Republicii Moldova în absolut fiecare domeniu, atât în plan economic, energetic, social şi umanitar. Fiecare cetăţean al Republicii Moldova este afectat negativ de agresiunea Rusiei contra Ucrainei”, a comentat și ministrul Externe, Nicu Popescu, citat de Agepres.

Moldova se află în siguranță datorită Ucrainei

Curajul și faptul că armata Ucrainei rezistă foarte bine împotriva atacurilor rusești, a făcut că azi Republica Moldova să nu simtă niciun fel de pericol din punct de vedere militar.

”Astăzi, Ucraina ne apără de riscurile de destabilizare şi agresiune", a subliniat el. "Reiterăm poziţia noastră consecventă privind susţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în hotarele internaţional recunoscute”, a mai spus Nicu Popescu.