Alertă la naţională! Florin Gardoş s-a ACCIDENTAT GRAV şi va rata TOATE MECIURILE din preliminariile Euro 2016
- Alexandru Toader
- 24 iulie 2015, 12:20
Florin Gardoş, jucătorul formaţiei Southampton, a anunţat, pe contul său de Facebook, că a suferit, luni, o operaţie la genunchi, după ce s-a accidentat grav, în urmă cu om săptămână
Internaţionalul român a precizat, însă, că operaţia a decurs fără probleme. "Din păcate, sezonul n-a început foarte bine: săptămâna trecută m-am accidentat grav la genunchi într-un amical şi a trebuit să mă operez luni. Operaţia a decurs fără probleme şi in cel mai scurt timp încep recuperarea. O să vă anunţ aici cum merg lucrurile, sunt convins că totul va fi bine", a scris Gardoş.
Potrivit Press Association, se pare cp Florin Gardoş ar putea fi incert pentru următoarele şapte luni, informaţie venită chiar din partea lui Ronald Koeman, tehnicianul echipei Southampton: "Este o veste foarte tristă. Gardoş se afla la al doilea sezon la Southampton. După o astfel de accidentare pierzi şase sau şapte luni şi toată lumea este dezamăgită".