Gripa sezonieră face ravagii pe continent. O țară vecină cu România se confruntă cu o serie ce cazuri alarmante.
În Ungaria, aproximativ 35.000 mii de persoane s-au prezentat la medic în ultima săptămână, acuzând simptome de gripă. Conform Centrului Naţional pentru Sănătate Publică, de la Budapesta, sunt cu 16% mai multe cazuri decât în aceeași perioadă din 2019!
Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire au fost înregistrate în judeţele Pesta, Komárom, Esztergom, Győr-Moson-Sopron şi Heves. În aceste regiuni, peste 36% din pacienţi sunt copii cu vârstă de până la 14 ani, iar 33%, persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani.
Ca şi în săptămânile anterioare, analizele de laborator au confirmat prezenţa virusului gripal de tip A, în cazul celor mai multe probe prelevate.
Epidemia de gripă a început în Ungaria în cea de-a patra săptămână a acestui an, dar, până în prezent, nu au fost înregistate cazuri de deces. Din cauza gripei au fost introduse restricţii privind vizitarea pacienţilor în unităţi medicale din 16 judeţe şi din capitala Ungariei.