21 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate joi de către Ministerul Sănătății din Grecia. Toate cazurile au călătorit recent într-un autocar în Israel.
În urma noului bilanţ, numărul total de infecţii cu acest virus a ajuns în Grecia la 31 de cazuri.
„Aceste persoane s-au aflat timp de mai multe zile la bordul unui autocar care a călătorit în Israel”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Grecia, Sotiris Tsiordas, într-o conferinţă de presă.
Două persoane din acest grup, un bărbat sexagenar şi soţia lui, au fost deja testaţi pozitiv în cursul zilei de miercuri.
Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, se afla spitalizat joi într-o stare gravă la secţia de urgenţe a spitalului Rio din Patras, oraş portuar aflat la nord-vest de Atena.
„Starea lui este stabilă”, a precizat Sotiris Tsiordas. „Peste 400 de persoane care au intrat în contact cu grupul de turişti din acel autocar sunt monitorizate. Verificările continuă. Până acum, 21 dintre cele 24 de persoane din autocar au fost depistate pozitiv”, a declarat acelaşi oficial elen, citat de Reuters.
Turiştii greci din acel grup s-au întors în ţară după un pelerinaj religios în Israel şi Egipt pe 27 februarie. Ministerul elen nu a dezvăluit detalii despre itinerariul călătoriei, nici despre ţările în care autocarul turistic a efectuat escale.
Majoritatea persoanelor infectate din grupul de turişti „au o stare de sănătate bună” şi se află la ele acasă, fiind monitorizate de către medici, a precizat Sotiris Tsiordas.
„Ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri în săptămânile următoare în ţara noastră”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
Autorităţile elene au interzis joi toate reuniunile publice în trei regiuni din sud-vestul ţării, situate în Peninsula Peloponez.
Organizaţia naţională de sănătate publică (EODY) a anunţat închiderea şcolilor, universităţilor şi „suspendarea tuturor adunărilor în masă” până pe 6 martie în departamentele Ahaia şi Elis, situate în Peninsula Peloponez, dar şi pe insula Zante din Marea Ionică.
Tot joi, autorităţile elene au infirmat o serie de relatări apărute în presa naţională greacă potrivit cărora un vas de croazieră deţinut de o companie elveţiană şi având la bord 2.570 de pasageri ar fi fost plasat în carantină în largul insulei Corfu din vestul Greciei din cauza temerilor legate de noul virus. Potrivit site-ului companiei elveţiene care deţine vasul, acesta efectuează o crozieră de 11 zile în Marea Mediterană, potrivit Agerpres.