O echipă de securitate a ONU a fost vizată de tiruri marţi în oraşul sirian Douma. Echipa efectua o misiune de recunoaştere.
Reprezentanții ONU pregăteau inspecția unor experţi internaţionali care investghează presupusul atac chimic, a informat un oficial Organizației Națiunilor Unite.
"O echipă de securitate a ONU a fost vizată de tiruri ieri în timp ce se afla în recunoaştere la Douma", a declarat un responsabil al Naţiunilor Unite, sub rezerva anonimatului. "Nu au fost răniţi şi ea (echipa) a revenit la Damasc", a adăugat acesta.
Şeful Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) nu ştie când vor putea experţii ONU să se deplaseze la Douma în condiţii de securitate, a declarat miercuri Peter Wilson, ambasadorul britanic pe lângă OIAC, citat de Reuters.
Potrivit diplomatului britanic, care s-a adresat presei, misiunea inspecţiei OIAC la Douma a fost amânată din cauza unui incident în care un agent de securitate al ONU, care conducea o acţiune de recunoaştere pe teren, a trebuit să părăsească oraşul după ce s-a tras asupra sa, conform agenţiei britanice de presă.
Experţii OIAC, detaşaţi în Siria, aşteaptă undă verde din partea echipei ONU pentru a începe ancheta lor asupra presupusului atac chimic din 7 aprilie la Douma, atac atribuit de Occident regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad. Peste 40 de persoane au decedat din cauza gazului toxic utilizat în acel atac la Douma, pe când oraşul - din provincia Ghouta orientală, în apropiere de Damasc - se afla încă sub controlul rebelilor, mai scrie AGERPRES
Eforturi diplomatice
Ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, va participa vineri la discuţii cu reprezentantul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, conform agenţiei de ştiri RIA.
De Mistura ia parte la o serie de discuţii cu puterile mondiale pentru a relansa discuţiile privind pacea dintre forţele pro-guvernamentale şi rebeli în Siria.
Miercuri, de Mistura urma să se întâlnească cu oficiali turci la Ankara, după ce a participat la summitul Ligii Statelor Arabe la Riyadh. În continuare, el se va deplasa la Moscova şi Teheran pentru consultări cu oficiali importanţi ruşi şi iranieni.
Rusia şi Iran susţin regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad în războiul civil care durează deja de peste şapte ani în Siria, un conflict care s-a soldat până în prezent cu aproximativ 500.000 de morţi.