Alertă în stuff-ul lui Trump. Pericol major la Casa Albă! Hackerii au lovit fără milă

Alertă în stuff-ul lui Trump. Pericol major la Casa Albă! Hackerii au lovit fără milă

Articolul II al Constituţiei acordă puterea executivă a SUA preşedintelui şi îl împuterniceşte cu aplicarea legii federale, alături de responsabilitatea numirii executivului federal, diplomaţilor şi a ofiţerilor judiciari, precum şi ratificarea tratatelor cu puterile străine, după consultarea şi consimţământul Senatului.

De la fondarea SUA, puterea preşedintelui şi a guvernului federal a crescut substanţial

Şeful statului american este, de asemenea, împuternicit să acorde graţieri federale şi să convoce sesiuni extraordinare ale uneia sau ambelor camere legislative, în condiţii extraordinare. De la fondarea Statelor Unite, puterea preşedintelui şi a guvernului federal a crescut substanţial, iar fiecare preşedinte modern, în ciuda faptului că nu deţine nicio putere legislativă, alta decât de semnarea legilor sau ridicarea dreptului de veto, este în mare măsură responsabil pentru dictarea agendei legislative a partidului său, precum şi a politicilor interne şi externe ale Statelor Unite. Din cauza statutului SUA de superputere şi a marii puteri economice, preşedintele american este adesea considerat ca fiind cea mai puternică persoană a lumii.

SUA au un preşedinte executiv ales indirect prin Colegiul Electoral, care reprezintă atât cele 50 de state, cât şi Districtul Columbia. Fiecare stat are un număr de electori echivalent cu totalul reprezentativ din Congres.

Americanii aleg un număr de electori, iar aceştia sunt cei care au misiunea de a alege un preşedinte. Fiecare stat alege tot atâţia electori câţi senatori şi deputaţi are în Senat şi Camera Reprezentanţilor. În Congresul american, Senatul are 102 de senatori, care reprezintă interesele statelor americane, iar Camera Reprezentanţilor are 435 de deputaţi care susţin interesele locale, şi nu sunt sub influenţa preşedintelui.

În SUA funcţionează sistemul electoral majoritar

În SUA funcţionează sistemul electoral majoritar: cine obţine cele mai multe voturi într-o circumscripţie electorală câştigă alegerile în acea circumscripţie.

Preşedintele Statelor Unite este unul dintre singurii doi ofiţeri federali aleşi la nivel naţional, alături de vicepreşedintele SUA.

Cel de-al 22-lea amendament, adoptat în 1951, interzice oricui să fie ales ca preşedinte pentru un al treilea mandat. Interzice, de asemenea, ca o persoană să fie aleasă pentru mai mult de un mandat dacă înainte a îndeplinit funcţia de preşedinte sau preşedinte interimar pentru mai mult de doi ani în mandatul de preşedinte al altei persoane. În total, 44 de preşedinţi au îndeplinit mandatul. Primul preşedinte al SUA a fost George Washington, care a avut două mandate, între 1789 şi 1793 şi 1793 şi 1797. Actualul preşedinte al SUA, Donald J. Trump, este cel de-al 45-lea preşedinte american, învestit în funcţie la 20 ianuarie 2017. El a fost candidatul republican şi a fost ales la 8 noiembrie 2016, învingând-o pe contracandidata democrata Hillary Clinton şi succedându-i lui Barack Obama