Dacă în România mor oameni din cauza incendiilor generate pe fondul concentraţiei prea mari de oxigen din saloanele spitalelor, în Iordania au murit recent 7 oameni din cauza lipsei acestuia.
Alertă în pandemie după 7 decese într-un spital. De n-au avut nicio şansă? Şocant. În acest caz, autorităţile i-au reţinut pe cei consideraţi responsabili de cele 7 vieţi pierdute la Terapia Intensivă din spitalul public Salt.
În prim-plan apar directorul spitalului şi patru directori adjuncţi. În aşteptarea rezultatelor anchetei, ei au fost acuzaţi de „cauzarea morţii” şi reţinuţi pentru o săptămână.
Agerpres anunţă că procurorul public din Amman, Hassan Abdallat, a declarat că decizia arestării a fost luată în scopul anchetei şi pentru a determina responsabilităţile.
Cine a mai fost reţinut în afară de directorul Abdul Razzaq Al-Khashman? Este vorba despre adjunctul pentru aprovizionarea cu oxigen, dar şi despre adjunctul pentru afaceri medicale. Totodată, pe listă mai apare adjunctul pentru afaceri administrative şi ofiţerul logistic din spital.
Moartea pacienţilor de la Terapie Intesivă a generat un val de emoţie în Iordania, dar şi furia regelui Abdullah al II-lea. Totul se întâmplă în condiţiile reapariţiei în forţă a pandemiei de coronavirus.
Alertă în pandemie după 7 decese într-un spital
Regele s-a deplasat sâmbătă la spitalul situat la 30 km de capitala Iordaniei şi i-a cerut directorului spitalului să demisioneze. Mai departe, ministrul Sănătăţii, Nazir Obeidat, şi-a dat demisia imediat după incident.
Cei 7 pacienţi au murit după o întrerupere în aprovizionarea cu oxigen timp de aproape o oră. Anchetatorii cred că acesta este motivul care „a dus probabil la moartea” pacienţilor. În prim-plan sunt patru bărbaţi şi trei femei cu vârste de peste 40 de ani.
Obeidat a fost înlocuit de ministrul de Interne, generalul Mazen Al-Faraya. Cel puţin asta este decizia până la găsirea unui nume mai potrivit pentru această funcţie.
Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Abdelmoneim Saleh, o şedinţă extraordinară a camerelor Parlamentului urmează să aibă loc duminică. „În aceste momente dificile, instituţiile nu pot tolera neglijenţa şi erorile, în special în tratamentul oferit în spitale”, a declarat Saleh.
Devastaţi de durere şi înfuriaţi, sute de oameni au manifestat sâmbătă în faţa spitalului Salt alături familiile victimelor. În respectiva unitate medicală sunt trataţi 150 de pacienţi care au Covid-19.
Iordania are o populaţie care atinge 10 milioane de oameni şi a lansat campania de vaccinare în ianuarie, conform Agerpres. Până în prezent, autorităţile sanitare iordaniene au raportat 464.000 de cazuri de infectare cu Covid-19 şi peste 5.200 de decese.