La nivelul Uniunii Europene a fost propus de către Comisia Europeană, un program în domeniul sănătății, care prevede o îmbunătățire a răspunsului coordonat în fața unor eventuale noi amenințări sanitare post-coronavirus.
Acest program prevede un buget de 9 miliarde de euro pentru accelerarea, dezvoltarea și producția de medicamente accesibile.
Programul EU4Health va avea un buget total de 9,4 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, din care 1,7 miliarde de euro vor fi alocate de la bugetul UE, iar 7,7 miliarde de euro vor proveni din împrumuturi accesate de Executivul european. Bugetul propus este de circa 23 de ori mai mare comparativ cu suma alocată Sănătății în perioada 2014-2020, de 413 milioane de euro. „EU4Health va aduce o contribuție semnificativă la recuperarea post-COVID-19, făcând populația UE mai sănătoasă, consolidând rezistența sistemelor de sănătate și promovând inovația în sectorul sănătății. Acest nou program va completa, de asemenea, lacunele relevate de criza COVID-19 și va asigura că sistemele de sănătate ale UE sunt suficient de rezistente pentru a face față amenințărilor viitoare pentru sănătate”, potrivit unui comunicat al Comisiei.
De asemenea, programul propune investiții în crearea de rezerve de echipamente medicale în caz de criză; crearea unei rezerve de personal și experți medicali care să fie mobilzați pentru a preveni sau a răspunde la crize de sănătătate în întreaga UE; instruiea profesioniștilor din sănătate în vederea mobilizării în întreaga UE; accelearea monitorizării amenințărilor la adresa sănătății și îmbunătățirea rezistenței sistemelor de sănătate.
Totodată, programul își propune să îmbunătățească accesul persoanelor defavorizate la tratamente medicale accesibile și de calitate, să sprijine pacienții suferinzi de boli netransmisibile, precum cancer și boli mintale și rare, dar și proiecte privind accelerarea studiilor clinice pentru noi medicamente și vaccinuri și investiții în noi tehnologii medicale.
Potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană, începând cu 1 ianuarie vor fi acordate primele finanțări.
Condiția de acordare a finanțării este obținerea aprobării din partea statelor UE și a Parlamentului European, potrivit profit.ro