Reţeaua Stat Islamic pănuieşte să comităm, în această vară, atentate pe plajele din Europa. Bombele ar putea fi plasate sub şezlonguri sau chiar asupra atacatorilor care ar urma să se infiltreze printre turişti, deghizaţi în vânzători ambulanţi, au informat şefii serviciilor de informaţii din Italia, preluaţi de presa germană.
Agenţia italiană de informaţii a prezentat agenţiei germane BND detalii legate de aceste planuri ale Statului Islamic de a comite atentate în staţiuni, scrie cotidianul Bild. Agenţia de informaţii secrete din Italia a primit detalii despre planurile teroriştilor de la o sursă credibilă din Africa. Aceasta a anunţat că atacatorii au "planuri concrete" de a se deghiza în refugiaţi şi de a vinde turiştilor băuturi, gustări, accesorii şi tricouri, scrie mediafax.ro
Presa germană a informat că ISIS va trimite atacatori sinucigaşi deghizaţi în vânzători ambulanţi şi că va plasa bombe sub şezlonguri în staţiunile din Spania, Franţa şi Italia. Plajele vizate în mod special includ staţiuni din sudul Franţei, Costa del Sol în Spania şi ambele coaste ale Italiei, potrivit şefilor serviciilor de informaţii, citaţi de Bild.
Bild a mai informat că planurile implică folosirea de arme automate pe plajele aglomerate, îngroparea unor dispozitive explozive în nisip sub şezlonguri şi comiterea de atacuri sinucigaşe.
"Ar putea fi o nouă dimeniune a terorii. Plajele de vacanţă nu pot fi protejate", a spus un oficial de rang înalt, citat de cotidianul german.
Anul trecut, 38 de persoane au murit după ce un bărbat a deschis focul pe o plajă din Tunisia.
De altfel, potrivit Newsweek, poliţia spaniolă a transmis, la rândul său, o alertă asemănătoare după ce un cetăţean de origine marocană, bănuit că plănuia organizarea de atentate pe teritoriul Spaniei, a fot arestat pentru legături cu ISIS. Suspectul a fost reţinut chiar în Palma de Mallorca, una din destinaţiile turistice preferate ale europenilor pe timp de vară.