Aviaţia franceză a activat planul de salvare aeriano-terestră (Sater) ca urmare a unui eveniment aviatic straniu. Un avion de vânătoare de tipul Mirage 2000D a dispărut de pe radere în timce survola o zonă din estul Franţei
Un avion de vânătoare francez de tipul Mirage 2000D, care a decolat de la baza aeriană Nancy-Ochey (Meurthe-et-Moselle), a dispărut de pe ecranele radarelor miercuri, la puţin timp după ora locală 11:00, într-o zonă montană între Doubs şi Jura (estul Franţei) cu doi militari la bord, potrivit agerpres.ro
Planul de salvare aeriano-terestră (Sater) vizând căutarea „unei aeronave care ar fi putut ateriza sau prăbuşi” a fost declanşat de prefectul din Doubs în jurul orei locale 11:45, a indicat prefectura.
'Este căutat avionul care a dispărut de pe radare într-o zonă între Haut-Doubs şi Haut-Jura' în estul Franţei, a precizat prefectura, adăugând că, deocamdată, nimic nu se ştie despre soarta celor doi militari aflaţi la bordul aparatului militar.
Căutările în această vastă zonă montană sunt dificile din cauza ninsorii şi a vizibilităţii reduse.
Avionul Mirage 2000 „nu avea arme la bord şi nu dispunea de un rezervor suplimentar'”de carburant, a mai indicat sursa citată